Nu se leagă nimic, ciorba e sleită, Antarctica e între voi.
De la o anumită vârstă, întâlnirea cu un prieten, pe care nu l-ai mai văzut de un car de ani, poate fi o povară. În niciun caz, începutul de an, despre care se spune că e plin de speranţe, de împăcare şi de pace sufletească, nu este un moment potrivit pentru o astfel de revedere, faţă-n faţă.
În fond, te duci să te întâlneşti cu el dintr-o curiozitate care nu-ţi foloseşte la nimic. Nici lui nu-i foloseşte. În primele clipe, o să vă zâmbiţi larg, o să vă îmbrăţişaţi, bătându-vă pe spate, poate o să vă şi pupaţi pe obraji... E indecent pupatul ăsta, nu-i aşa? O să vă studiaţi reciproc şi-o să glumiţi cu precauţie: ai slăbit, iar tu ai făcut burtă, ai încărunţit, iar tu ai chelit, te-ai cocârjat un pic, iar tu ai făcut riduri... Nişte ipocrizii bine împachetate în politeţuri. Nu e momentul ca să vă revărsaţi frustrările şi reproşurile. Să le băgaţi pe toate sub preş! Nu vă întâlniţi ca să daţi „cărţile pe faţă". Acum, după atâţia ani, „cărţile sunt grele" şi inutil de „dat pe faţă".
Să fii pregătit pentru o discuţie uşoară. Nu ca pe vremuri, pasională, când eraţi tineri şi sângele vă fierbea în vine - cum se spune, când credeaţi că o să ridicaţi munţii, că o să schimbaţi lumea, că „va veni şi vremea noastră!", adică va veni timpul când veţi da tot ce e mai bun din voi şi veţi ajunge celebri, bogaţi, pe culmile gloriei, adică împliniţi!, când aveaţi orgolii mai mari decât biografia, când entuziasmul vă depăşea raţiunea, când eraţi fraţi de cruce (da, da, fraţi de cruce!) şi tu erai în stare să-ţi tai o venă pentru ca să-i dai lui nişte sânge, să aibă destul ca să reuşească în viaţă!
O să începeţi cu stupida întrebare „Ce mai faci?" şi-o să vă povestiţi pe sărite ce-aţi mai făcut în toţi aceşti ani în care nici măcar o urare de Crăciun n-aţi schimbat prin SMS. Şi măcar dacă v-aţi fi c
