Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un număr de 14 adolescenţi, duşi la audieri în urma percheziţiilor din Ploieşti

Publicat in Romania Libera, vineri 6 ianuarie 2012 ·

Un număr de 14 adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani suspectaţi că ar face parte dintr-o grupare infracţională specializată în spargerea de locuinţe au fost duşi la audieri, la sediul Poliţiei Prahova, în urma percheziţiilor făcute vineri dimineaţă în Ploieşti.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, cei 14 minori sunt suspectaţi că fac parte dintr-o grupare specializată în spargerea de locuinţe.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, pe numele a patru dintre suspecţi existau mandate de aducere, ceilalţi zece fiind duşi la audieri în urma a şase percheziţii făcute vineri dimineaţă în Ploieşti, la locuinţele suspecţilor.

Daniel Radu a precizat că în acelaşi dosar sunt suspectate şi alte persoane, majore, anchetatorii presupunând că minorii erau cei care spărgeau locuinţe de unde furau bunuri în timp ce adulţii le vindeau.

În urma percheziţiilor, au fost găsite mai multe bunuri cărora nu le-a putut fi justificată provenienţa, susceptibile a proveni din comiterea de infracţiuni. Este vorba despre aparatură electronică, respectiv plasmă TV, laptop-uri, aparatură foto-video, precum şi ceasuri, obiecte vestimentare şi încălţăminte, bunuri care au fost sustrase în perioada septembrie 2011 - ianuarie 2012, în urma spargerii a 15 locuinţe în municipiului Ploieşti.

Valoarea estimată a bunurilor furate este de 80.000 de lei.

Şase percheziţii domiciliare au avut loc, vineri dimineaţă, în Ploieşti, pentru destructurarea unei grupări de infractori specializaţi în spargeri de locuinţe.

Un număr de 14 adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani suspectaţi că ar face parte dintr-o grupare infracţională specializată în spargerea de locuinţe au fost duşi la audieri, la sediul Poliţiei Prahova, în urma percheziţiilor făcute vineri dimineaţă în Ploieşti.

Potrivit unui

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 42 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Salariul minim brut pe țară crește de la 1 iulie

Wall-Street.ro acum 18 minute
Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe va fi păstrată până la finele anului, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. "De la 1 i

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 4 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum o ora
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

"Influencerul lui Dumnezeu" va fi recunoscut ca sfânt, după ce Papa i-a atribuit un al doilea miracol. Ar fi primul din generația milenialilor

Ziare.com acum 31 minute
Papa Francisc a atribuit un al doilea miracol adolescentului italian Carlo Acutis, care, în scurta sa viaţă, şi-a folosit competenţele de lucru pe calculator pentru a propaga credinţa catolică, deschizând astfel calea către proclamarea primului sfân

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 50 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°