America! America!
- Cand te-am cautat pentru interviu nu erai, asa cum credeam, dupa cumparaturi de Craciun, ci hat, in America, ca sa inregistrezi un CD. Cum ai ajuns la o asemenea performanta de invidiat?
- Eu muncesc de la 15 ani. Trebuie sa experimentez mereu, sa invat, sa acumulez. E normal sa-mi doresc sa lucrez cu artisti de prima mana, cu artisti internationali consacrati, pentru ca ei sunt oameni care au reusit deja. Nu e simplu sa intri in show-biz-ul american sau sa lansezi o piesa. E nevoie de sansa, de moment si, bineinteles, de o munca de multi ani in spate. Chiar nu cred in succesul pe care-l poti avea peste noapte. Adica, mie una, nu mi s-a intamplat. Tot ce am obtinut, am dobandit prin munca si prin determinare. Stiu ce vreau. Am suficient de multa personalitate si tact incat sa-mi impun punctul de vedere, de fiecare data. Daca nu mi-a convenit ceva, intotdeauna am spus deschis. Sunt extrem de pretentioasa si de perfectionista. Tocmai de aceea nici nu ma grabesc sa scot single dupa single. Prefer sa lucrez, sa scot ceva de calitate, care-mi place suta la suta, cu care sa stiu ca nu ma fac de ras si ca voi avea succes. Dar despre proiectele muzicale pe care le am acum in America nu pot sa vorbesc, pana nu se finalizeaza. Contractele sunt de asa natura ca nu ai voie sa le faci publice.
- Exista vreo sansa ca muzica romaneasca sa patrunda si dincolo de ocean?
- In ce ma priveste, eu nu vreau sa fiu catalogata drept o cantareata de muzica romaneasca. In general, hiturile internationale sunt cantate in limba engleza sau, cel mult, in spaniola. Limba in care se canta o piesa este o conditie de baza a succesului sau international. Cel putin in America, muzica cantata in romaneste n-ar avea nici o sansa.
- Cand ai parasit formatia Candy, in care ai debutat, ai spus ca vrei sa evoluezi muzical singura.
