Tehnicianul Steve McClaren, care a revenit în această săptămână pe banca tehnică a formaţiei Twente Enschede, adversara Stelei în Liga Europa, a declarat, vineri, că ştie exact ce direcţie trebuie să urmeze echipa şi cu siguranţă elevii săi se vor lupta pentru titlu în Olanda, informează uefa.com.
"Ştim exact ce direcţie vrem să urmăm. Cu siguranţă Twente se luptă pentru titlu. Ne numărăm printre cele cinci echipe favorite, Abia aştept să încep să lucrez cu echipa, în stagiul de pregătire din Gran Canaria", a afirmat Steve McClaren.
Tehnicianul a precizat că este extrem de fericit pentru primirea călduroasă de care a avut parte la Twente. "A fost o decizie uşoară să mă întorc. Am trei motive principale pentru revenire. Clubul este condus excelent de preşedintele Joop Munsterman, are o viziune bună, este în creştere. Data trecută am avut nevoie de jumătate de an pentru a mă obişnui la club şi a mă adapta, iar acum totul va fi mult mai rapid. În al doilea rând, echipa este perfect echilibrată. Are şi jucători experimentaţi, ca Sander Boschker, Wout Brama şi Peter Wisgerhof. Iar în al treilea rând, fanii sunt extraordinari. Atmosfera pe stadion este unică", a spus McClaren, care a antrenat echipa Twente şi în perioada 2008-2010, iar acum a semnat un contract pe doi ani şi jumătate.
McClaren îl înlocuieşte la conducerea tehnică pe Co Adriaanse, la care gruparea olandeză a renunţat în urma neînţelegerilor cu acesta şi a rezultatelor slabe de la finalul anului trecut, când Twente a pierdut ultimele trei meciuri din 2011 (câte unul în Liga Europa, campionat şi Cupa Olandei).
Steve McClaren, în vârstă de 50 de ani, s-a aflat pe banca tehnică a formaţiei Middlesbrough în sezonul 2005-2006, atunci când formaţia engleză a eliminat Steaua Bucureşti în semifinalele Cupei UEFA.
Steaua va întâlni echipa Twente Enschede în 16-imile de finală ale Ligii E