Un studiu realizat pe noul smartphone de la Apple, iPhone 4S, arată că din cauza asistentului personal Siri, utilizatorii consumă de două ori mai multe date decât cei care au un simplu iPhone 4.
Studiul a analizat comportamentul utilizatorilor de smartphone din Europa. Astfel, Siri a fost acutzat că ar încărca factura utilizatorilor deoarece este singura diferenţă majoră faţă de modelul anterior, iar alte elemente nu ar putea avea acest efect, scrie presa britanică.
Practic, de fiecare dată când utilizatorul îl întreabă ceva pe Siri, telefonul se conectează la internet şi foloseşte date de acolo. La finalul lunii, utilizatorii care nu conştientizează acest lucru se pot trezi cu facturile încărcate şi conexiunea tăiată. În acel moment, nici măcar Siri nu va mai avea un răspuns pentru ei.
Dacă situaţia pare destul de urâtă, în Statele Unite ea este şi mai dramatică pentru că acolo Siri funcţionează la capacitatea maximă. Pe continentul european, asistentul personal nu poate folosi funcţia de căutare pe hartă sau de găsire a unor baruri şi afaceri din împrejurimi, pe când în Statele Untie acestea funcţionează, consumând şi mai mult din oferta de date pe care o au utilizatorii smartphone-ului.
Mai există o explicaţie oferită de cei de la Arieso, autorii studiului. Utilizatorii extremi, cei care consumă o cantitate uluitoare de date, reprezintă 1% din cei care au iPhone 4S. Cu toate acestea, ei consumă 50% din numărul total de gigabytes înregistraţi la finalul lunii.