Sărbătoarea Sfântului şi Marelui Prooroc Ioan i-a trezit cu noaptea-n cap pe tinerii din localitatea dâmboviţeană Picior de Munte. Chiar dacă vremea nu a ţinut cu ei, căci ploua, colindătorii şi-au ţinut obiceiul şi au luat toate gospodăriile la rând pentru urări.
CLICK AICI PENTUR GALERIE FOTO
În localitatea dâmboviţeană Picior de munte, 7 cete de băieţi se organizează în fiecare an şi merg la colindat de Sfântul Ion. Nimeni nu scapă neiordănit, adică săltat spre cer de trei ori.
Tradiţia spune că dacă eşti iordănit îţi va merge bine o bună bucată de timp şi că vei avea altă stare de spirit. Seara se va încheia la căminul cultural din localitate, unde toate cele 7 cete de colindători se vor strânge, îşi vor împărţi banii şi vor da o petrecere de neuitat.
Oamenii le dau colindătorilor bani şi de-ale gurii, însă cel mai bine sunt primiţi de sătenii care poartă numele sfântului. Ei sunt cinstiţi cu vin de casă, covrigi şi şuncă afumată.
„E frumos, dar timpul ăsta nu ţine cu noi. Tradiţia e de când ne ştim, nu e de acum. Am participat şi eu al fiecare Iordan. Nu m-am lăsat”, ne-a spus un bărbat.
Tradiţia însă s-a mai schimbat odată cu trecerea anilor. „Înainte se venea şi cu căldăruşa cu aghiasma şi se cânta textul acela din Sfânta Scriptură: în Iordan botezându-te tu Doamne”, ne-a spus primarul localităţii Picior de Munte.