Bărbatul arestat preventiv pentru că ar fi violat-o pe tânăra din Republica Moldova care a căzut de la etajul unei pensiuni din Râşnov a anunţat, prin avocaţi, că a intrat în greva foamei, susţinând că este nevinovat, iar măsura arestării este neîntemeiată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ion Corcodel, în vârstă de 28 de ani, se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, el fiind arestat preventiv pentru 29 de zile, joi, pentru viol, după ce ar fi forţat-o pe Domnica Novac, în vârstă de 20 de ani, să întreţină relaţii sexuale cu el.
Avocaţii lui Corcodel au susţinut, sâmbătă, că acesta a intrat în greva foamei în arest, considerând că măsura arestării a fost neîntemeiată, el fiind nevinovat de acuzaţiile care i se aduc. El a cerut să stea de vorbă cu jurnaliştii, însă poliţiştii nu au permis acest lucru.
"Cadrul legal nu permite ca un arestat preventiv să iasă şi să vorbească cu presa. Unde aţi mai auzit aşa ceva? Avem nişte reguli pe care trebuie să le respectăm. Luni sau marţi se judecă recursul, iar dacă instanţa va decide să îl elibereze poate ieşi şi da declaraţii", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi.
În ceea ce priveşte greva foamei, reprezentantul IPJ Braşov a spus că nu ştie nimic: "Eu nu am auzit aşa ceva. E un exerciţiu de imagine avocăţesc. Nu am
auzit că ar fi în greva foamei, dar dacă va fi aşa o să vă anunţăm".
Avocatul lui Corcodel, Dorian Sânchetru, a susţinut că bărbatul a intrat în refuz de hrană încă de la arestarea sa preventivă, de joi, însă nu a anunţat acest lucru în mod official, printr-o solicitare scrisă către reprezentanţii Poliţiei.
"El a intrat în refuz de hrană chiar de la arestare şi din spusele lui am înţeles că va refuza hrana până la judecarea recursului. Într-adevăr, el nu a făc