- Politic - nr. 926 / 7 Ianuarie, 2012 Delimitarea transanta dintre puterea politica si cea religioasa este regasita de Iisus in celebra sintagma ce viza puterea Cezarului si puterea lui Dumnezeu, acolo unde si cand Iisus relativizeaza puterea politica prin supraestimarea puterii divine. De unde concluzia ca Cezarul nu este singura autoritate si ca Iisus adopta o anumita atitudine de independenta fata de puterea politica, ca o consecinta indirecta a aparitiei unei libertati si a unei autoritati noi, calitate care, chiar daca nu si-o recunoaste, nici nu si-o reneaga, apartinandu-i de fapt si de jure. De aceea, de cele mai multe ori Iisus adopta comportamente ce se circumscriu mai mult unei atitudini apolitice decat ca implicare directa in politica. Iisus, sau mai bine zis prin Iisus, se creeaza un stil nou de autoritate, opunandu-se de cele mai multe ori puterii politice, ceea ce a creat o inevitabila si insurmontabila tensiune intre cele doua tipuri de autoritate. Puterea politica era considerata intr-un mod realist si liber fata de puterea divina, fapt ce a starnit atitudini protestatare ale lui Iisus fata de o asemenea putere, adeseori exprimandu-se intr-un mod destul de critic la adresa acestora: "cei considerati conducatori ai neamurilor se comporta ca stapanitori”, sau "cei care pretind ca guverneaza neamurile si cei mari fac sa fie simtita puterea lor”. Printr-o asemenea atitudine fata de puterea politica, este introdusa o nuanta relativizanta a acesteia, puterea fiind privita cu relativism si cu o oarecare detasare contextuala, subintelegandu-se rolul pe care avea sa si-l asume Iisus, ca Fiu al Omului, dar care detine rolul unei puteri supranaturale, avand drept misiune divina rascumpararea omenirii prin jertfa si sacrificiul Sau mantuitor. In acest mod a instaurat un alt principiu si o alta autoritate fata de ordinea politica, care se exercita dupa acest pri