Daniel Radcliffe se declară norocos că iubita lui, Rosie Coker, are simţul umorului şi că relaţia lor a supravieţuit în urma primelor întâlniri care nu au fost deloc un succes.
"Urăsc să mă întâlnesc, pentru că nu mă pricep la asta. Cu Rosie nu ştiam ce era potrivit, când ar fi trebuit să o sărut. La sfârşitul celei de-a doua întâlniri, am încercat să o sărut, şi în ultimul moment am avut emoţii şi am sfârşit prin a o săruta pe gât, ceea ce este mult prea intim pentru cea de-a doua întâlnire. După toate acestea, i-am trimis un mesaj spunându-i: 'Îmi pare rău, ceea ce am făcut poate părea foarte neobişnuit pentru tine'. Din fericire, i s-a părut foarte nostim, aşa că am continuat să ieşim", a declarat starul.