Nu, nu e o intrebare retorica si nici una capcana. Din pacate, este o intrebare de... bun simt. Asadar, pe cine informeaza jurnalistii televiziunilor din Romania? Sau, mai degraba, pe cine cred ei ca informeaza si pe cine informeaza, de fapt?
Tendinte in presa - cinci sugestii ale specialistilor pentru 2012
Dar, inainte sa despic firul in patru si sa analizez, cat se poate de obiectiv, mai intai, din punctul de vedere al unui consumator mass-media si, abia apoi, in calitate de jurnalist, poate ca ar trebui sa reamintesc, celor care par ca au uitat, ce inseamna "a informa".
A informa
Pentru cei care nu au facut o facultate de jurnalism, nici la stat si nici la privat, ci au aterizat in industria mass-media din te miri ce domenii, presa are cinci functii mari si late: functia de informare, functia de interpretare, functia de "legatura" (socializare), functia de culturalizare si functia de divertisment.
Asadar, pentru habarnistii din presa, Charles Prestwich Scott, editor la The Manchester Guardian (acum The Guardian) intre 1872 si 1929, spunea asa: "Comment is free, but facts are sacred", adica "Comentariul este liber, dar faptele sunt sfinte.
Pentru ca am impresia ca am fost prea subtila, separarea prezentarii evenimentelor de opiniile personale ale celor care le relateaza este una dintre regulile de aur ale jurnalismului. Mai clar de atat: opinia si informatia nu se pupa. Nu in acelasi material, nu in aceeasi parte a unui jurnal de stiri. Separarea trebuie sa fie cat mai clara si cat mai evidenta.
Valoarea de informatie, intre Breaking News si Exclusiv
In prezent, avem patru televiziuni si jumatate de stiri: Antena 3, Realitatea TV, TVR Info, mai noua Romania TV si jumatatea B1 TV. O alta regula importanta in presa ar fi ca daca nu ai ce sa spui, daca nu ai niciun mesaj de tr