Cea mai bună echipă a momentului din baschetul feminin dâmboviţean a fost încă o dată la înălţime în confruntările cu ICIM Arad. Puţini îşi mai amintesc cu exactitate data ultimului succes ardelean în confruntările directe cu echipa noastră.
Semifinala de cupă de aseară, la Polivalenta din Târgovişte, a venit să confirme o teorie atât de dragă suporterilor dâmboviţeni: Aradul câştigă trofee doar când Târgoviştea nu se înscrie în competiţie.
Campiona României din sezonul trecut a fost nevoită să se recunoască învinsă de o echipă a CSM-ului care şi-a arătat intenţiile încă de la începutul meciului. Fetele lui Nini au avut un start fulminant, distanţându-se rapid pe tabela de marcaj. Meciul de aseară s-a încheiat la o frumoasă diferenţă pentru fetele noastre: ICIM Univ. V. Goldiş Arad- CS Municipal Târgovişte 47-70.
Târgoviştea se califică în finala Cupei României, dar nu o face oricum. Echipa lui Florin Nini a eliminat rând pe rând campioana ICIM, vicecampioana Satu-Mare şi marea surpriză a divizei A, Alba-Iulia. În finală, astă-seară, de la ora 20.00, în Sala Polivalentă din Târgovişte, o aşteaptă Sportul Studenţesc, o echipă fără pretenţii, fără presiune dar cu tinereţe, ambiţie şi exuberanţă.Intrarea la meci este liberă, aşa că, haideţi să ne susţinem campioanele!
Sursa: baschettgv.ro