Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza, mană cerească pentru FMI

Publicat in Adevarul, luni 9 ianuarie 2012 ·

Valoarea creditelor acordate de Fondul Monetar Internaţional a crescut în ultimul an cu peste 50%, ajungând la aproape 110 miliarde de euro.

Dacă înainte de izbucnirea crizei, Fondul Monetar Internaţional ajunsese o instituţie cu titlu mai degrabă onorific, privită ca un braţ birocratic mort, criza s-a dovedit a fi o ocazie excelentă pentru readucerea organizaţiei în prim-plan. Doar în Europa, instituţia a acordat împrumuturi în valoare de 140 de miliarde de euro în anii de criză. Anul trecut nu a făcut excepţie. La 30 decembrie, valoarea sumele împrumutate de FMI statelor membre se ridica la 109,92 miliarde de euro (142,2 miliarde de dolari). Calculată în moneda internă a Fondului, Drepturi Speciale de Tragere (DST), creşterea este de 53%.

Intervenţie fără precedent

2011 este un an fără precedent din punct de vedere al implicării Fondului Monetar Internaţional în strategiile economice naţionale. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, intervenţia Fondului, având în vedere că instituţia rămâne unul dintre principalii piloni ai planurilor de consolidare economică la nivelul blocului comunitar, a ajuns la cote care, în urmă cu doar câţiva ani, erau de neimaginat. Această influenţă a fost însă câştigată prin acordarea de credite şi asistenţă financiară de urgenţă, iar valoarea sumelor împrumutate de Fond în ultimul an a crescut cu 53%, potrivit datelor publicate săptămâna trecută de organizaţia internaţională.

În plină criză, atunci când băncile acordau tot mai greu împrumuturi, iar guvernele se confruntau cu o lipsă tot mai acută de finanţare, FMI şi-a dublat fondul destinat împrumuturilor, a relaxat condiţiile de creditare şi a elaborat mai multe scheme de finanţare pentru a ajuta statele să facă faţă efectelor crizei. Dacă în condiţii normale Fondul permite unei ţări să se împrumute cu până la 300% din suma pe care o cotizează, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 5 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 10 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 7 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 11 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°