Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ca manager nu eşti proprietarul sufletului nici unui angajat"

Publicat in Romania Libera, luni 9 ianuarie 2012 · · ·

Ştefan Ponea susţine că angajaţii loiali sunt cei mai buni, iar construirea unui nucleu foarte stabil de oameni în companie poate reprezenta succesul pentru aceasta. Chiar şi aşa, Ponea spune că un manager nu este patronul sufletelor angajaţilor săi, ci trebuie să-i încurajeze să se dezvolte şi să-şi pună în aplicare ideile, chiar şi cu riscul de a-i pierde. În plus, trebuie să păstreze o comunicare transparentă cu echipa sa, astfel încât toţi să ştie foarte clar ce ţintă au.

Mai mult, Ştefan Ponea mărturiseşte că atunci când îşi angajează oameni noi în echipă preferă să pună doar două întrebări candidaţilor, respectiv dacă fură şi dacă mint. De asemenea, un criteriu important în alegerea oamenilor potriviţi este să nu aibă prea multe locuri de muncă schimbate într-o perioadă scurtă de timp.

Acum şase ani, aţi luat decizia de a demara propria afacere, plecând de pe o poziţie de director al unei firme. De ce aţi ales să faceţi această mişcare?

În primul rând, la acea vreme, nu m-am mai înţeles cu patronul, după opt ani lucraţi în grupul respectiv (Electricom - n.r.). Mai mult, la un moment dat, am simţit că nu mai puteam să cresc şi am luat decizia să aleg drumul antreprenoriatului. Am făcut acest pas, pentru că întotdeauna am avut calităţile unui antreprenor. De exemplu, în grupul respectiv, imediat ce m-am angajat, am avut primul proiect independent. Mereu mi-a plăcut să creez, să am iniţiativă şi să vin cu idei noi pe care să le pun în practică. Iar când am simţit că nu mai am libertatea aceasta, a devenit deranjant. Oricum, ce am construit acolo, a rămas şi funcţionează şi azi.

Aţi propus patronului de la acea vreme un proiect, deşi deţineaţi poziţia de şofer?

Când am început acolo, nu aveam nici un fel de pregătire, deoarece abia intrasem la facultate. Iar, pentru că trebuia să mă întreţin, am fost fericit că am un loc de muncă. La d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 25 minute
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 24 minute
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Real Madrid câştigă Liga Campionilor pentru a 15-a oară, după ce a învins Borussia Dortmund

Mediafax acum o ora
Câţiva fani madrileni au întrerupt partida pătrunzând pe teren în debutul jocului. Borussia Dortmund a dominat prima repriză a finalei. Primul şut pe poartă i-a aparţinut lui Valverde, însă a trecut mult peste poarta germanilor care au replicat pest

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum o ora
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 13 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 9 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care pierde bani

Cancan acum 10 ore
Horoscop 2 iunie 2024. Sunt vești importante pentru toți nativii, în această zi. Iată ce spus astrele! Intri într-o perioadă mai confuză, cu multe reveniri asupra planurilor deja stabilite și modificări, inclusiv în cercul de prieteni, care oricum

După un meci epic de patru ore şi jumătate, încheiat după ora 03.00, Novak Djokovici s-a calificat în optimi la Roland Garros

News.ro acum 25 minute
Condus cu 2-1 la seturi, la ora 01.30 într-un meci care a început după ora 22.30, sâmbătă, pe terenul central, Novak Djokovici, locul 1 ATP, a reuşit în cele din urmă să se impună în faţa italianului Lorenzo Musetti (locul 30 mondial), scor 7-5, 6-7

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 48 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 13 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°