Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo: Vreme de iarnă blândă

Publicat in Adevarul, luni 9 ianuarie 2012 ·

Centrii barici principali au o poziţie latitudinală mai nordică decât în mod normal. Astfel, depresiunea islandeză este activă în zona Mării Groenlandei, extinsă în jumătatea nordică a continentului şi peste mările circumpolare.

Aceasta determină circulaţia zonală, de la vest la est, dar şi slabă, situaţie care împiedică pătrunderea aerului rece la latitudini mai sudice. În restul continentului, presiunea va creşte, numai că în est şi în sud‑est, la înălţime, este o masă de aer uşor mai rece. La noi, presiunea va creşte, iar un front slab, venit din Europa Centrală, va influenţa vremea în nordul, în centrul, în nord-estul ţării şi în zona de munte, unde, pe arii restrânse, va ninge slab. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros şi va ninge izolat în vest şi în sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad şi 7 grade.

Mâine

Cerul va fi variabil, ceva mai noros în vestul, în centrul şi în nordul ţării, unde izolat, îndeosebi la munte, va ninge slab. Vântul slab şi moderat va prezenta unele intensificări în zona înaltă de munte şi în est. Dimineaţa, în zonele joase şi adăpostite, pe arii restrânse, se va produce ceaţă. Temperaturi maxime: între -2 şi 6 grade.

Poimâine

Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe, mixte în nord-vestul ţării şi predominant sub formă de ninsoare la munte. Vântul slab şi moderat va prezenta unele intensificări în sud-est şi în zona înaltă de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 1 grad şi 7 grade.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Olaf Scholz îl avertizează pe Putin: Vom apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul NATO

Mediafax acum 55 minute
Mesajul lui Olaf Scholz vine în contextul în care NATO şi-a întărit, recent, graniţele flancului estic, cu scopul de a descuraja acţiunile Rusiei. Vorbind la Forumul Economic al Germaniei de Est, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida S

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 2 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 4 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 4 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 2 ore
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Coreea de Nord suspendă trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

News.ro acum 47 minute
Coreea de Nord s-a angajat duminică să "suspende" lansarea de baloane umplute cu gunoaie către Coreea de Sud, relatează AFP. "Vom opri temporar dispersarea de deşeuri de hârtie peste graniţă", a precizat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA,

Israelul acceptă planul lui Biden pentru Gaza, chiar dacă "nu este o înţelegere bună". Declarațiile unui consilier al lui Netanyahu

Ziare.com acum 28 minute
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 3 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum 2 ore
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°