Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerea Romgaz: Niculae se erija în şef al celor şase combinate chimice, iar oficialii acceptau

Publicat in Romania Libera, luni 9 ianuarie 2012 ·

Ioan Niculae s-a autointitulat preşedintele grupului de firme InterAgro alcătuit din şase combinate chimice - deşi fiecare este personalitate juridică distinctă - iar factorii decizionali din Ministerul Economiei, ANRE şi Romgaz l-au tratat ca pe şef al grupului, preluând argumentele acestuia.

Ioan Niculae a stabilit relaţii la nivel de minister şi Romgaz, deşi societatea pe care o reprezenta nu îndeplinea cerinţele pentru a beneficia între anii 2008-2010 de facilităţi, nici măcar în cunatum de 17 dolari/mmc, aşa cum beneficiase între 2005-2007, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Deşi ştia ce datorii avea către Romgaz, prin interpuşi, Niculae, a obţinut decizii ale ministrului Economiei, "prin care interesul său financiar era apărat în dauna bugetului public", au precizat sursele citate.

Ion Niculae a obţinut reducerile comerciale prin justificarea formală că este un mare consumator industrial, care produce îngrăşăminte chimice şi are peste 6.000 de angajaţi pe care va trebui să-i disponibilizeze dacă statul nu îi acordă sprijin.

Din producţia de îngrăşăminte chimice obţinută, cea mai mare parte însă a exportat-o.

Pentru a accesa facilităţile oferite de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) şi Romgaz, obţinute în urma influenţelor exercitate de Niculae, acesta a creat formal grupul de firme InterAgro şi s-a autointitulat preşedinte al acestui grup, susţin sursele citate.

Ion Niculae susţinea că grupul este format din şase combinate chimice, respectiv Amurco Bacău, Viromet Victoria, Nitroporos Făgăraş, Ga Pro Chemicals Săvineşti, Donau Chem Turnu Măgurele, Amonil Slobozia.

InterAgro, prin obţinerea de licenţe de la ANRE, furnizează gaze naturale la cele şase (din opt) combinate chimice autohtone, despre care Niculae lăsa să se înţeleagă că ar fi proprietarul lor, susţin anchetatorii,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum o ora
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum o ora
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 41 minute
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

VIDEO | Marius Croitoru pregătește ”tiki-taka oltenească” după revenirea la FCU Craiova FC. Prima reacție a antrenorului și obiectivul trasat

Pro Sport acum 27 minute
Marius Croitoru s-a întors, marți, 28 mai, la FCU Craiova FC! A oferit o primă reacție, noul antrenor al oltenilor precizând că obiectivul e unul singur: revenirea în SuperLiga României în vara lui 2025. ”Principalul” de la FCU Craiova FC a particip

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 4 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum 2 ore
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 3 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°