Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Demersurile pentru construirea unui crematoriu uman in cartierul Manastur au fost suspendate de primarie

Publicat in HotNews, luni 9 ianuarie 2012 ·

Procedurile de autorizare a unui crematoriu uman, care ar fi urmat sa se construiasca la Cluj-Napoca, au fost suspendate dupa ce locuitori ai municipiului, sustinuti si de politicieni locali, au protestat impotriva acestui demers, transmite Agerpres.

Consilierii PDL din Consiliul Local au cerut primarului interimar Radu Moisin sa solicite un punct de vedere oficial din partea Centrului Regional de Sanatate Publica, aflat in subordinea Institutului National de Sanatate Publica din cadrul Ministerului Sanatatii, cu privire la riscurile pe care le-ar putea implica amplasarea unui crematoriu uman in incinta cimitirului Manastur, aflat in proximitatea celui mai mare cartier rezidential din municipiu.

"Pana la obtinerea unui punct de vedere scris, oficial, demersurile administrative legate de aceasta problema se suspenda, urmand sa fie prezentata o informare in sedinta de plen a Consiliului Local", se spune in comunicatul transmis luni de Biroul de presa al municipiului Cluj-Napoca.

Consilierii locali au decis, in luna octombrie, autorizarea unui proiect de construire a unui crematoriu uman la Cluj, care ar urma sa fie al doilea din tara, dupa cel din Bucuresti.

Incineratorul ar urma sa fie amplasat in cimitirul din cartierul Manastur, potrivit unui contract de concesiune incheiat de municipalitate cu firma RDL Crematioan, iar investitia se va ridica la 850.000 de euro.

Prin hotararea de CL data in octombrie, firma este obligata de primarie sa incinereze anual, in mod gratuit, 40 de "cazuri sociale" si sa stabileasca taxele de incinerare doar cu acordul municipalitatii.

In argumentul de sustinere a acestui proiect se mentioneaza ca o serie de clujeni si-au exprimat expres dorinta de a avea un crematoriu in oras. Cu toate acestea, in ultima vreme, multi clujeni din cartierul Manastur au protestat in diverse f

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Armenia anunță recunoașterea statului Palestina

G4Media acum o ora
Ministerul armean al Afacerilor Externe a anunțat vineri că recunoaște statul Palestina cu scopul de a se sprijini procesul de pace în Orientul Mijlociu, subliniind totodată “situația critică din Gaza”, transmite agenția AFP. „Reafirmându-și loialit

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°