Tânăra dâmboviţeancă, absolventă a Universităţii „Valahia” Târgovişte, urmează un program de doctorat în Finlanda, în cadrul căruia îşi pregăteşte teza despre politica externă a României la începutul anilor ’60.
Îndemnul lui Silviu Miloiu, unul dintre profesorii săi de la Facultatea de Istorie şi întâlnirea cu Katalin Miklossy, profesoară la Universitatea din Helsinki, au determinat-o pe dâmboviţeanca Elena Dragomir să se înscrie la un program de doctorat în Finlanda. “În 2004 am absolvit Facultatea de Ştiinţe Umaniste, specializarea Istorie. În 2005 am terminat un master la aceeaşi universitate – „Unitatea istoriei europene”. Apoi m-am înscris la un doctorat în Finlanda. În 2007 m-au acceptat”, povesteşte pe scurt tânăra, care este învăţător la şcoala din Iedera.
Ideea de a scrie o teză de doctorat despre istoria României în Finalnda surprinde pe mulţi, dar pentru Elena este ceva firesc. „Nu e nimic ieşit din comun, pentru că Universitatea din Helsinki are un centru de studii est-europene, iar acolo sunt specialişti din toată lumea care studiază această zonă. Nu este deloc greu pentru mine”, mărturiseşte doctoranda în vârstă de 33 de ani, care o are ca profesor îndrumător pe însăşi Katalin Miklossy, pe care o întâlnise în facultate, la o conferinţă susţinută la Târgovişte.
Nu cunoaşte limba finlandeză
În ceea ce priveşte sistemul universitar din Finlanda, acolo programele de doctorat durează minim patru ani. „În primii doi ani, sunt cursuri şi seminarii obligatorii. Pregătirea examenelor nu-ţi lasă prea mult timp pentru cercetare. După aceea doi-trei ani sunt necesari pentru cercetarea efectivă în arhive, biblioteci, presă. Apoi un an durează scrierea tezei. Trebuie să găseşti o paradigmă teoretică potrivită subiectului. Este cea mai complicată parte. Dacă nu găseşti o paradigmă, trebuie s-o construieşti. Nu e deloc uşor”, explică Elena