Consiliul Judeţean Cluj va colabora, pentru construirea unui spital regional de urgenţă, cu municipiul Cluj-Napoca şi cu comuna Floreşti. Proiectul presupune o investiţie de peste 150 de milioane de euro.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a anunţat, luni, că le-a propus primarilor din Cluj-Napoca şi Floreşti să intre într-un parteneriat public cu instituţia pe care o conduce, în vederea realizării proiectului. „Am găsit înţelegere la cei doi primari şi sperăm ca în cel mai scurt timp să găsim o formă de asociere pentru acest important proiect. Deşi viitorul spital regional este în beneficiul tuturor judeţelor din Regiunea de Nord-Vest, nu am găsit aceeaşi deschidere şi în cazul administraţiilor judeţene de aici. Aşa încât vom încerca să îl realizăm în această formulă locală de parteneriat. Viitorul Spital Regional de Urgenţă reprezintă o prioritate a administraţiei judeţene, iar beneficiarii imediaţi vor fi locuitorii judeţului", a precizat Alin Tişe.
De asemenea, Alin Tişe a arătat că a solicitat sprijin şi Ministerului Sănătăţii. „Ar trebui ca şi cele două localităţi să participe cu o cofinanţare, analizăm implicarea lor financiară, pentru a veni cu o sumă de bani alături de un investitor privat care va realiza spitalul, investiţia fiind estimată de 150 de milioane de euro", a spus Tişe.
El a precizat că ar putea să fie alcătuită chiar o comisie mixtă de licitaţie a construirii viitorului spital, din specialiştii CJ şi ai primăriilor Cluj-Napoca şi Floreşti. „Va trebui să cuprindem în bugetele locale pe anul 2012 sume aferente realizării spitalului. Nu am discutat cifre. Sperăm ca în vară să putem începe construirea acestui spital", a adăugat preşedintele CJ Cluj.
CJ Cluj intenţionează să construiască viitorul spital regional de urgenţă în parteneriat public-privat, pe un teren de 14 hectare situat în co