Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Hruşcă este cel mai scump artist ce a cântat pe scena băimăreană. Vezi aici cât a costat toată „Iarna băimăreană“

Publicat in Adevarul, marți 10 ianuarie 2012 ·

Primăria Municipiului Baia Mare a făcut publice sumele care s-au cheltuit în cadrul manifestărilor prilejuite de Programul „Iarna Băimăreană", din luna decembrie a anului 2011. Potrivit acestora, maramureşeanul Ştefan Hruscă a cerut cei mai mulţi bani pentru concertul său din 11 decembrie.

Potrvit cifrelor prezentate de către reprezentanţii Primăriei, suma totală alocată manifestărilor din cadrul programului „Iarna Băimăreană" nu a depăşit bugetul acordat de către Consiliul Local. Dacă consilierii acordaseră organizării evenimentelor suma de 400.000 de lei, în final, Primăria Baia Mare a cheltuit 399.955 de lei.

Astfel, jocurile de artificii de1 Decembrie 2011 şi de Revelio au costat 34.720 de lei. Spectacolul dedicat Zilei Naţionale a României a costat 122.435 de lei, zi în care pe scena din Piaţa Revoluţiei au urcat peste 12 artişti de muzică populară şi Smiley. Festivalul de colinde din Piaţa Revoluţiei din perioada 2-23 decembrie 2011a costat 18.600 de lei. Cea mai costisitoare reprezentaţie a fost de departe cea a maramureşeanului Ştefan Hruşcă, care a primit 77.360 de lei. Concertele de Revelion au costat 91.300 de lei, iar concert de muzică clasică a fost 54.940 de lei.

Pentru copiii colindători din casele de tip familial, centrul maternal, creşe, grădiniţe şi ciclul primar şi pentru alţi copii care au susţinut spectacole şi concerte de colinde pe scena din Piaţa Revoluţiei, s-au oferit pachete cu dulciuri în valoare de 56.897 lei. Aceste sume au fost alocate în baza HCL nr. 313 din 24 octombrie 2011, privind aprobarea evenimentelor sociale din luna decembrie 2011.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Olaf Scholz îl avertizează pe Putin: Vom apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul NATO

Mediafax acum o ora
Mesajul lui Olaf Scholz vine în contextul în care NATO şi-a întărit, recent, graniţele flancului estic, cu scopul de a descuraja acţiunile Rusiei. Vorbind la Forumul Economic al Germaniei de Est, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida S

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 4 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 4 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 2 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Fostul președinte SUA, Donald Trump, și-a făcut cont de TikTok, după ce încercase să-l interzică în timpul mandatului său

Ziua Constanta acum 22 minute
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi-a lansat contul de TikTok, platforma de socializare dedicată clipurilor video ce este deţinută de compania chineză ByteDance şi pe care a încercat să o interzică pe când era preşedinte. Pu

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 4 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nunta lor

Cancan acum 26 minute
Fericirea este mare pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu! Astăzi, 2 iunie 2024, cei doi și-au pus pirostriile în fața lui Dumnezeu. Au pășit încrezători în biserică și au spus „Da!” în fața preotului care a oficiat slujba cununiei. Pe rețelele de so

Israelul acceptă planul lui Biden pentru Gaza, chiar dacă "nu este o înţelegere bună". Declarațiile unui consilier al lui Netanyahu

Ziare.com acum 52 minute
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 2 ore
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°