Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Scandal la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, cu o zi înainte de alegerile pentru şefia instituţiei

Publicat in Adevarul, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Mai mulţi profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, nume grele din medicina craioveană, spun că alegerile de la structurile de conducere ale instituţiei încalcă legea.

Adevărul de Oltenia va publica mâine, în exclusivitate, declaraţiile cadrelor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova care tot mâine îşi vor depune votul pentru a desemna rectorul instituţiei. "Acest Senat care a fost ales în luna decembrie este o ruşine! Nu înţeleg cum din Senat să facă parte asistenţi, preparatori, care nu au un CV care să îi recomande pe aceste posturi. Alegerile pentru Senat nu s-au desfăşurat legal", a declarat Laurenţiu Mogoantă, profesor universitar de histopatologie la UMF Craiova.

"Ştiu că există aceste liste. Le-am văzut"

Profesorii spun că prin universitate au fost distribuite liste prin care cadrele au fost şi încă sunt îndemnate cu cine să voteze şi pe cine să nu pună ştampila de vot. "Da, ştiu că există aceste liste. Le-am văzut, ştiu că aceste liste circulă prin universitate", a declarat profesorul universitar doctor Ion Georgescu, care este şi şeful Clinicii 1 Chirurgie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Cadrele spun că asemenea practici sunt de neacceptat. "Aceste lucruri scad prestigiul universităţii. Eu am fost trecut pe lista «AŞA NU», am candidat la Senat. Nu am fost ales", a precizat profesorul universitar doctor Eugen Moţa, care este şi şeful Secţiei de Nefrologie de la cel mai mare spital din Oltenia. "Am auzit şi eu că există (liste - n.r.)", a declarat profesorul universitar doctor Emil Pleşea.

Până la această oră, conducerea UMF Craiova nu a putut fi contactată, pentru un punct de vedere cu privire la această situaţie.

Acestea sunt câteva din declaraţiile profesorilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, cu o zi înainte de alegerile care a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 59 minute
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 59 minute
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum o ora
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 4 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°