- Cultural - nr. 928 / 11 Ianuarie, 2012 "Nici un alt popor pravoslavnic nu a facut atata bine pentru Athos, cat au facut romanii” (Porfir Uspenski, Afton III-3- pg. 334, autorul celei mai importante istorii a Sf. Munte Athos) Cai aspre ii sunt date omului ca sa traiasca fiorul nespus de dulce al cunoasterii de Dumnezeu, Stapanul a toate si Cel in fata Caruia se pleaca tot genunchiul ceresc, pamantesc si al celor de dedesubt… Ele nu au fost – si nici nu vor fi – o piedica in calea celor ce voiesc sa raspunda chemarii la fericire a Creatorului celor vazute si nevazute, indiferent ca este vorba de imparat ori sarac, sau de cele mai dificile posibilitati de vietuire in pustiuri si pesteri nestiute in inima vreunui munte… Despre frumusetile contemplative experimentate aevea in Athosul ascetic, cuvintele sunt insuficiente… Cu siguranta ca nu omul, ci doar Domnul Dumnezeu stie cu adevarat numarul si nevointele celor ce s-au lepadat de toata grija cea lumeasca, mangaiati in dureri de Insusi Dumnezeu si Maica Domnului – in cea mai deplina sihastrie. Ei toti, de care lumea nu era (si nu este) vrednica, in rugaciuni fierbinti s-au ridicat (si se ridica) cu duhul lor la Tronul Tatalui ceresc, cerand iertare pentru intreaga faptura rationala si irationala. Datorita rugilor in liniste ale acestor mari infranatori, ce s-au ridicat deasupra firii imbratisand libertatea idealului de perfectiune umana, suntem binecuvantati cu inca o respiratie… Fiind vase alese ale Bisericii Ortodoxe, al carei Cap este Hristos cel Viu, aceste smerite vieti de calugari si-au ales ca loc de inchinare Muntele Sfant Athos (supranumit si "Gradina Maicii Domnului”). De pe inaltimea lui, nu doar ca se poate vedea rasaritul Soarelui cu trei ore mai repede decat de la poale (cum scria Strabo, parintele Geografiei), ci monahii athoniti ne vegheaza chiar de deasupra stelelor… Ca romani avem bucuria, in pofid