Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Erorile de la Compania de Autostrăzi costă zeci de milioane de euro

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu se poate lăuda cu niciun proiect semnificativ de infrastructură rutieră la care preţul final plătit constructorului să fie egal cu cel la care acesta a licitat lucrarea. Chiar dacă aceste contracte sunt obţinute în licitaţii în care preţul cerut de constructori este un factor important la atribuirea acestora, criteriul preţ ajunge în final să nu mai conteze. Preţul se umflă deseori chiar şi de câteva ori pe an (cazul centurii Cluj Est) sau chiar înainte de începerea lucrărilor, după cum s-a întâmplat pe centura Bucureşti Sud. Compania are posibilitatea de a acorda majorări ale valorii iniţiale cu până la 50%, cu condiţia nedepăşirii indicatorilor tehnico-economici ai lucrării aprobaţi de Guvern. In realitate costurile finale cresc şi peste 50%. Artificiul folosit în acest caz e comandarea unor lucrări suplimentare neincluse in proiectul iniţial, caz în care noile valori fac obiectul unei negociri directe cu constructorul.

Inginerii de drumuri spun că umflarea valorilor este cauzată de situaţii imprevizibile, dar şi de gestionarea proastă a proiectelor care permite deseori majorări oneroase ale sumelor încasate de constructori.

Majorările cu doar 10% sunt o raritate

"Este normală apariţia unor creşteri de costuri de 5-10% din valoarea contractului pentru situaţii neprevăzute. Astfel de creşteri se întâlnesc şi în alte ţări şi există situaţii excepţionale care le pot justifica", spune directorul unei firme de proiectare şi consultanţă în domeniul drumurilor care are mai multe contracte importante cu firma de stat. Intrebat însă cât dintre contractele CNADNR mai importante se încadrează în acest plafon, el spune: "nu am văzut însă contract mai important din România care să fie depăşit doar cu atât".

Cauzele sunt în opinia sa scoaterea la licitaţie a unor p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele şi premierul, felicitări pentru Naţionala României care a ajuns în optimile Euro-2024 de pe primul loc / Marcel Ciolacu a fost în tribune la meciul cu Slovacia

News.ro acum 15 minute
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au transmis, miercuri seară, mesaje de felicitare pentru echipa de fotbal a României, care a ajuns în optimile Euro-2024, de pe primul loc. Marcel Ciolacu a fost în tribune la meciul cu Slovaci

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum o ora
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Ciolacu: Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat. Aţi adus bucuria în sufletul românilor

Mediafax acum 13 minute
Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat, transmite pe Facebook Marcel Ciolacu. El le transmite tricolorilor că au adus bucuria în sufletul românilor. Naţionala de fotbal a României s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Euro 2024 din Germa

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 32 minute
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°