Mesajul a fost trimis. Multumesc!

START VOT! Timp de două săptămâni poţi alege profesorii cu care Iaşiul se mândreşte

Publicat in Adevarul, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

S-a dat start vot în campania derulată de cotidianul „Adevărul", iar cititorii pot vota favoriţii pe site-ul local al cotidianului.

Cititorii din Iaşi au nominalizat dascălii cu care se mândresc. De pe 11 ianuarie, timp de 14 zile puteţi vota pe pagina iasi.adevarul.ro profesorul favorit. La capătul campaniei ieşenii vor putea afla poveştile finaliştilor. Până acum, preferinţele ieşenilor s-au îndreptat atât spre dascălii de la colegiile şi liceele de prestigiu, cât şi către cei de la şcolile din mediul rural.

Dascălii nominalizaţi în campania „Profesorii cu care Iaşiul se mândreşte“

Cum alegi dascălul

Cei care şi-au nominalizat dascălii de care se simt apropiaţi au trebuit să aibă în vedere şi o serie de criterii. Astfel, reputaţia şi integritatea a fost primul dintre acestea. Ieşenii au trebut să ţină cont de cât de cunoscut este profesorul pe plan local în special în relaţia cu elevii. CV-ul dascălului nu a fost nici el neglijat. Studiile aprofundate, activităţile extraşcolare, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus au reprezentat „bile albe" pentru dascălii nominalizaţi.

CAMPANIE Profesorii cu care Iaşiul se mândreşte

Nu în ultimul rând, inovaţia şi cercetarea reprezintă un alt criteriu pe care cei care au făcut nominalizările au trebuit să se bazeze. Astfel, dacă dascălul a contribuit la inovarea metodelor de predare în şcoală, a făcut meditaţii cu elevii, dacă este membru în comisii de cercetare sau a contribuit la proiecte prin care a reuşit să doteze şcoala cu logistică performantă, înseamnă că merită nominalizat.

După cele două săptămâni în care ieşenii îşi vor putea vota favoriţii, cotidianul „Adevărul" va publica poveştile de viaţă ale primilor cinci finalişti. Aceştia vor fi desemnaţi în urma unei medii aritmetice a clasamentului făcut de cititori, juriul de specialit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°