Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TAXA AUTO 2012: Persoanele care vor restituirea taxei auto pot consulta de vineri, pe site-ul AFM, formula de calcul

Publicat in Gandul, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Noua taxă auto se aplică începând de vineri, 13 ianuarie, numai maşinilor care se înmatriculează de la această dată, tot de atunci persoanele interesate putând consulta pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu formula de calcul pentru a vedea dacă pot cere recuperarea banilor din taxă.

Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a apărut marţi, în Monitorul Oficial al României şi va intra în vigoare, vineri, în 13 ianuarie.

Noua taxă se aplică numai maşinilor care se înmatriculează începând din 13 ianuarie, dată la care intră în vigoare noua lege, precizează, miercuri, Ministerul Mediului.

Având în vedere reducerea taxei de poluare cu până la 25%, cei care au plătit taxa de poluare de la 1 iulie 2008 pot solicita restituirea diferenţei, în cazul în care suma este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi. Astfel, persoanele interesate să vadă dacă au de recuperat bani ca diferenţă, începând de vineri vor avea la dispoziţie, pe site-ul AFM formula de calcul prevăzută de lege şi care va fi utilizată şi de organele fiscale.

Persoanele care constată că au de recuperat bani din taxa auto trebuie să depună la organelle fiscale competente o cerere de restituire, însoţită de mai multe documente, în original sau în copie: documentul doveditor al plăţii taxei pe poluare/ taxei speciale pentru autoturisme (chitanţa fiscală/ordinul de plată şi extrasul de cont), copia cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora.

Cererile de restituire, însoţite de documentele necesare sunt soluţionate de către organele fiscale, în termen de 45 zile.

Plata sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită se face de către organul fiscal competent în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire sau la ghişeul unităţii Trezor

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 8 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°