Legea gestionării câinilor fără stăpân - declarată azi neconstituţională de către judecătorii Curţii Constituţionale - conţinea formulări vagi, pe alocuri ilogice, şi impunea condiţii adoptatorilor de câini maidanezi mai dure decât cele necesare achiziţionării unui câine de rasă.
Astfel, articolul 8 din legea adoptată la sfârşitul lunii noiembrie precizează, la punctul 3, că adopţia unui câine din adăposturi nu se poate face fără respectarea cumulativă a mai multor condiţii. Prima este „prezentarea de către adoptator a dovezii spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor". Documentul legislativ nu explică însă ce înseamnă „corespunzător" şi nu dă niciun detaliu cu privire la anumiţi parametri care ar trebui respectaţi.
A doua condiţie este „prezentarea de către adoptator a dovezii resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor". Şi exprimarea acestui punct al legii rămâne vagă, fără a da detalii suplimentare. Un alt aspect de care un adoptator trebuie să ţină seama, potrivit legii, este „acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini".
Toate cele trei condiţii cerute de legea gestionării câinilor maidanezi făceau adopţia unui câine din adăpost mult mai grea decât achiziţionarea unui câine de rasă, de exemplu. Astfel de condiţii nu se cer persoanelor care îşi cumpără un câine de la un petshop, de exemplu. În acest caz nu este nevoie nici de dovada spaţiului corespunzător, a unui venit sau a acordului vecinilor.
Aceste condiţii au fost adăugate în lege de Comisia pentru Administraţia Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Senat. Membrii comisiei explică, potrivit raportului favorabil dat legii, că au adăugat aceste condiţii pentru că ele „responsabilizează adoptatorii, încuraj