Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci companii petroliere au primit cea mai mare amendă din istoria României. Jumătate din amenda de 880 mil. lei este luată de Petrom. Toţi contestă decizia

Consiliul Concurenţei a anunţat ieri cel mai aşteptat verdict al vreunei investigaţii derulate de instituţie, cea pe piaţa car­buranţilor, marile companii petroliere fiind găsite vinovate de înţelegeri privind retragerea unui sortiment de benzină în 2008. Schimburile de mail-uri, mesajele trimise între manageri din OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL şi Eni România au stat la baza deciziei Consiliului Con­curenţei şi au dus la amenzi de 880,5 de milioane de lei (peste 200 de milioane de euro), nivel record în toată istoria instituţiei care constituie de altfel o premieră la nivel european. Toate marile companii spun că vor contesta în instanţă această decizie, marcând astfel startul uneia dintre cele mai aprige lupte dintre marile corporaţii şi statul român.

Ancheta pe piaţa carburanţilor a început în 2005 şi s-a axat pe identificarea unor posibile înţelegeri între marile companii petroliere pentru fixarea preţului la pompă, fiind cunoscută practica prin care compor­tamentul unei firme de profil este automat copiat de toţi actorii din piaţă.

În 2009 ancheta se împarte în două secţiuni, pe fondul unor dovezi găsite care indicau anumite înţelegeri între companiile petroliere pentru scoaterea unui sortiment de benzină în 2008. Aceasta este şi partea pentru care ieri s-a anunţat un verdict final, ancheta privind stabilirea preţurilor urmând să se termine la jumătatea acestui an.

Petroliştii spun însă că acest sortiment de benzină era folosit cu precădere de maşinile mai vechi de nouă ani de zile şi că vânzările au scăzut constant până în 2008, concomitent cu numărul tot mai mic de autoturisme care foloseau acest tip de carburant, după cum explică MOL România.

Potrivit unor informaţii recente fur­nizate de Petrom, Eco Premium reprezenta aproximativ 2% din piaţa românească de carburanţi şi că decizia de a retrage acest carburant s-a bazat pe conside

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 55 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

U BT Cluj e pentru a patra oară consecutiv campioana României la baschet masculin

Mediafax acum 9 minute
Echipa masculină de baschet Universitatea BT Cluj Napoca a câştigat joi finala campionatului naţional, după ce s-a impus în meciul cinci în faţa celor de la CSM Oradea. Cu 4-1 la general, clujenii au devenit campioni pentru a şasea oară, a patra oar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 5 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°