Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Lucescu trebuie protejat de bunele intenţii ale prietenilor

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Mircea Lucescu a păţit-o urât. Începutul de an l-a aşezat periculos, printr-un accident de circulaţie, în cumpăna dintre ghinion şi şansă. Ghinionul a constat în faptul că un moment de neatenţie la volan s-a soldat cu o coliziune vecină cu capătul de drum. fiansa s-a împotrivit însă verdictului fatal. Din fericire pentru toată lumea, urâtele strâmbături materiale nu s-au soldat cu victime omeneşti.

Slavă Domnului, deşi accidentat grav, Mircea Lucescu se află acum în afara oricărui pericol. În linişte şi sub atentă supraveghere medicală, Il Luce promite să-şi reia, într-o perioadă relativ scurtă, obişnuinţele unei vieţi normale, doar aşa cum singur va găsi de cuviinţă.

Accidentul de circulaţie prin care a trecut Mircea Lucescu, un accident aproape banal dacă îl comparăm cu nenumăratele tragedii despre care am aflat în ultimul timp, nu se poate compara însă cu gravele accidente mediatice pe care le-a produs şi le produce în continuare nefericita întâmplare. Spuneam că, parcă mai mult decât oricând altcândva, în această iarnă am fost bombardaţi cu nenumărate informaţii despre accidente soldate cu adevărate tragedii. Victimele măcelului de pe şosele rămâneau însă, pentru publicul larg, în neidentificarea caracteristică substantivului comun.

Copiii sau oamenii în toată firea, bărbaţi sau femei, vinovaţi sau nevinovaţi bifau doar numeric statistica neagră a şoselelor. Notorietatea lui Mircea Lucescu a creat însă mare deranj în media. Notorietatea l-a costat de această dată pe Mircea Lucescu. Suferinţa omului şi nevoia de linişte n-au mai contat. Subiectul a creat o adevărată isterie mediatică, reprezentând fleică îndestulătoare pentru trebălăii nesimţirii ireproşabile.

Vria stârnită în media de accidentul lui Mircea Lucescu, tentaţia irezistibilă de umflare artificială a poveştii nu reprezintă nicidecum premiere în materie. Stoarcerea până la exaspe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum o ora
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Cod galben de descărcări electrice, vânt puternic și grindină în cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Munteniei

Ziare.com acum 29 minute
Meteorologii anunţă sâmbătă, 8 iunie, instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă, 8 iunie, fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iu

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum 52 minute
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Trei dintre victime exploziei de la Botșani sunt internate la terapie intensivă și au nevoie de intervenţii chirurgicale

G4Media acum o ora
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 22 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Statistica nu minte. 0-0 cu Liechtenstein e cel mai slab rezultat din istoria națioalei României

Adevarul acum 51 minute
România nu a reușit decât remiză pe teren propriu cu Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară pe Stadionul Steaua, în ultimul meci de pregătire înainte de debutul la Euro 2024. A fost un nou rezultat modest al tricolorilor, după ce în meciul Bulgaria n

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum 46 minute
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum 58 minute
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°