Creat în 1707 prin uniunea politică dintre Anglia şi Scoţia, Regatul Unit al Marii Britanii ar putea înceta să existe în actuala sa formă cel târziu în 2014 - sau cel puţin aşa speră Alex Salmond, liderul SNP, numit de cotidianul american The New York Times „cel mai formidabil susţinător al independenţei Scoţiei de mai multe generaţii încoace". Sub conducerea sa, SNP a obţinut 53,5% din voturi la alegerile parlamentare scoţiene de anul trecut.
Deşi parlamentul de la Edinburgh deţine autonomia asupra Educaţiei, Sănătăţii şi Justiţiei şi are dreptul de a aduce modificări minore asupra impozitului pe venit, Londra continuă să ia deciziile care privesc întreaga Mare Britanie - de exemplu cele asupra Apărării Naţionale, a politicii energetice sau a politicii externe. SNP consideră că odată cu independenţa Scoţia ar obţine şi o parte importantă din drepturile de exploatare ale rezervelor de gaz şi petrol din Marea Nordului - şi că veniturile din aceste surse ar oferi ţării şansa unui succes economic asemănător cu cel al Norvegiei, care şi-a folosit bogăţiile naturale pentru finanţarea fondurilor de pensie.
Scoţienii preferă Uniunea - aleşii lor, nu
Cu toate acestea, conform celor mai recente sondaje, o mare parte a scoţienilor sunt împotriva independenţei, după cum relatează cotidianul britanic The Telegraph: numai 29% din populaţie îşi doreşte separarea de Marea Britanie - în timp ce 54% îşi doresc ca Scoţia să rămână o parte a Regatului Unit. În Anglia, cifrele sunt asemănătoare: 27% dintre englezi susţin independenţa Scoţiei, iar 48% se opun acesteia. De altfel, acesta este şi motivul pentru care Cameron a ieşit la atac, cu toate că şi partidul său este împotriva ruperii Scoţiei de Regat: premierul britanic consideră că un referendum ar tăia avântul lui Salmond şi al SNP, şi că o înfrângere a separaţioniştilor ar pune capăt, cel puţin pentru o vre