UPDATE 19:45 >> Într-un comunicat oficial postat pe site-ul "diavolilor", brazilianul Pato a anunţat că va refuza propunerea şeicilor de la PSG, el urmând să rămână sub comanda lui Max Allegri şi alături de fiica preşedintelui Berlusconi, Barbara!
"Milano este casa mea şi nu vreau să-mi întrerup cariera de aici după ce am câştigat primele trofee. Vreau să contribui la istoria lui AC Milan şi am energia necesară pentru a întâmpina viitoarele meciuri cu entuziasm şi o dorinţă imensă de succes. Nu vreau să plec nicăieri! Le mulţumesc fanilor şi domnului Berlusconi pentru încrederea pe care o au în mine", a spus atacantul de 22 de ani.
----------------------------------------------------------------------------------------------------
Cluburile Paris Saint-Germain şi AC Milan au ajuns la un acord în privinţa transferului atacantului Alexandre Pato la gruparea franceză în schimbul sumei de aproximativ 35 de milioane de euro, brazilianul urmând să semneze un contract pe trei ani şi jumătate, informează AFP.
Conform unor surse din cadrul PSG, ultima ofertă a clubului francez a fost de 28 de milioane de euro, plus 7 milioane de euro bonus. Atacantul în vârstă de 22 de ani trebuie să-şi dea acordul pentru a fi transferat şi ar urma să aibă un salariu anual între 6 şi 7 milioane de euro.
Agentul lui Pato este momentan la Milano şi este aşteptat, vineri, la Paris, pentru finalizarea transferului.
Format la Internacional, Pato joacă din 2007 la AC Milan, unde a înscris 51 de goluri în 111 meciuri în Serie A.
Internaţionalul brazilian este iubitul uneia dintre fiicele proprietarului AC Milan Silvio Berlusconi, Barbara.
Sursa: Mediafax
UPDATE 19:45 >> Într-un comunicat oficial postat pe site-ul "diavolilor", brazilianul Pato a anunţat că va refuza propunerea şeicilor de la PSG, el