Am fost şi rămân un adversar al investigării intenţiilor de vot pentru Preşedinţie prin sondaje efectuate înainte de fi cunoscuţi (fie şi neoficial) toţi candidaţii principalelor partide de pe scena politică. Realitatea unui scrutin electoral constă în alegerea pe care o face votantul între o serie de oferte bine definite. Criteriile pe baza cărora ia decizia nu sunt de tipul „cutare ar fi un bun preşedinte", ci mai degrabă „dintre candidaţii existenţi, cel mai bun preşedinte ar fi cutare", ceea ce înseamnă cu totul altceva. Mai mult, adesea decizia este rezultatul evaluării unor formulări de tipul „cutare ar fi un preşedinte mai puţin rău decât ceilalţi". Toate acestea reprezintă evaluări relative, rezultate din comparaţii.
Acestea fiind obiecţiile de principiu, rezultă că valoarea de predicţie a întrebării respective, în condiţiile necunoaşterii candidaţilor, este nulă şi riscă să inducă în eroare publicul. Cu atât mai mult cu cât în momentul actual există o incertitudine totală tocmai asupra candidatului la Preşedinţie al partidului aflat la guvernare. Asta nu înseamnă însă că informaţiile obţinute nu au o oarecare semnificaţie.
Cei care se încăpăţânează să introducă în chestionare întrebarea referitoare la alegerea preşedintelui încearcă să-şi păstreze neutralitatea, lăsând-o „deschisă", adică fără a prezenta respondentului o listă de răspunsuri posibile. Aşa a procedat, de exemplu, The Gallup Organization în sondajul efectuat în noiembrie pentru Fundaţia Soros. Rezultatele au fost: Crin Antonescu - 31%, Dan Diaconescu - 14%, Victor Ponta - 13%, Mircea Geoană - 10%, Traian Băsescu - 10%. Datele au fost comentate drept un insucces pentru Crin Antonescu, care ar fi reuşit să‑şi apropie mai puţin de două treimi din electoratul USL (55% în acelaşi sondaj). De fapt, suma procentelor din dreptul celor trei nume reprezentând membri ai USL (la da
