Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mi-am făcut toate rolurile ca şi cînd ar fi fost principale - interviu cu Clara VODĂ

Publicat in Dilema Veche, joi 12 ianuarie 2012 ·

A jucat în mai toate filmele româneşti ale noului val. Chiar dacă n-a avut încă un rol principal, Clara Vodă e o prezenţă puternică şi charismatică pe ecran. N-ai cum să n-o remarci şi să n-o admiri. Cu siguranţă este una dintre cele mai importante actriţe de cinema de la noi.

De curînd aţi terminat filmările la Domestic, cel de-al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru. Colivia e unul dintre scurtmetrajele mele preferate. În ce fel continuă Domestic povestea de aici?

Şi mie îmi place foarte mult Colivia. Cred că atunci cînd l-am făcut, s-a întîmplat ceva între noi, am comunicat foarte bine: eu, Adrian Titieni, Vlad, băiatul meu. La filmări nici măcar nu mă mai gîndeam că e Vlad al meu de acasă. Mă uitam la el ca la un copil cu care trebuia să filmez. E fascinant să te poţi detaşa de viaţa personală. Filmul e făcut cu o mare bucurie. Ne opream de multe ori pentru că rîdeam. Pentru mine, Adi Sitaru parcă nu mai era regizor, ci era cineva din familie.

Colivia se continuă cumva în Domestic. Dar e altfel. Gigi Ifrim şi Ioana Flora joacă acum familia noastră. Eu cu Titieni sîntem altă familie. Şi de data asta jucăm cu fetiţa lui, cu Ariadna.

Filmările la Domestic au fost pentru mine ca un été indien. Adi Sitaru nu s-a dezminţit şi a fost parcă mai calm şi mai cald. Eram destul de speriată de rolul de aici, căci e un rol cu totul diferit de ce am mai făcut pînă acum: personajul meu trece printr-o perioadă a vieţii cumplită, dramatică.

Dar vorba lui Nikita Mihalkov… atunci cînd actorul are o atmosferă bună pe platoul de filmare, înfloreşte şi face lucruri nebănuite şi pentru el. A fost una dintre cele mai frumoase experienţe din cariera mea. Şi trebuie să spun că întreaga echipă de la Domestic a fost minunată, şi asta se datorează, poate, şi animalelor prezente pe platou: o pisică, vreo trei cîini, o găină, un curcan, un porumbel, un iepure. A

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 57 minute
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Arad: Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a violat în repetate rânduri o fată de 13 ani

News.ro acum o ora
Un bărbat din Lipova, judeţul Arad, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat o fată de 13 ani, în repetate rânduri, chiar în locuinţa sa.

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°