Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Limitele de deficit ale statelor din zona euro sunt mult mai flexibile în noul proiect de tratat

Publicat in Adevarul, joi 12 ianuarie 2012 ·

Noul tratat care va impune disciplina fiscală asupra țărilor membre zonei euro va permite, totuși, guvernelor să ignore limitele de deficit bugetar în cazul „unui eveniment neobișnuit” sau în timpul unei „recesiuni economice severe”.

Proiectul, al treilea de la începutul negocierilor luna trecută, permite încălcarea limitei de deficit structural pe termen mediu, stabilită în text la 0,5% din PIB, temporar și doar în cazul în care nu va crește datoria publică la un nivel nesustenabil, se arată în acest proiect citat de revista financiară „Financial Times”.

Ultima formulare pare să ofere țărilor zonei euro o suficientă marjă de manevră pentru a evita cea mai oneroasă cerință a acordului, diluând limitele impuse în proiectele anterioare.

Modificări de limbaj

Acest proiect, care va fi negociat joi, conține și alte modificări semnificative. Limbajul care ar fi permis semnatarilor pactului să realizeze o cooperare mai strânsă către o piață unică, fapt care reprezintă, în mod normal, domeniul tratatelor existente ale Uniunii Europene aplicabile tuturor celor 27 de membri, au fost scoase din schiță.

Guvernul german este încrezător că nu mai există „controverse politice majore” care să prevină căderea de acord asupra acestui tratat, conform oficialilor de la Berlin.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a declarat, miercuri, că există „șanse bune să ne așteptăm la un progres semnificativ sau chiar la o concluzie politică” în urma următorului summit al UE care va avea loc pe 30 ianuarie, la Bruxelles.

Noul tratat este negociat în afara procedurilor europene normale datorită veto-ului Marii Britanii, și includerea unui astfel de limbaj ar fi creat o cale paralelă spre integrarea în piața unică, excluzând Marea Britanie. Guvernul de la Londra consideră crearea unei piețe comune europene drept principalul beneficiu al apartenenței la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum o ora
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Ministrul Economiei: România ar putea deveni principalul producător de muniție din Europa pentru tancurile Abrams

Adevarul acum 2 ore
 România ar putea deveni principalul producător de muniție pentru tancurile Abrams, a declarat ministrul Economiei, Radu Oprea, vineri, la emisiunea LIVE, de la Digi24.

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum o ora
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum o ora
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°