Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiune de monitorizare şi evaluare a stării locative în zona Craica

Publicat in Adevarul, joi 12 ianuarie 2012 ·

Primăria Municipiului Baia Mare, prin Poliţia Locală şi Serviciul Public de Asistenţă Socială, în cooperare cu Poliţia Municipiului Baia Mare, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Universitatea de Nord Baia Mare au lansat în această dimineaţă prima acţiune inter-instituţională desfăşurată în cadrul noii politici publice de locuire socială.

Astfel, încă de la primele ore ale dimineţii reprezentanţii instituţiilor publice au bătut la uşile băimărenilor care locuiesc în zona Craica. Cu această ocazie, băimărenii au fost informaţi despre drepturile lor dar au fost întrebaţi şi dacă sunt deacord cu mutarea într-o altă zonă. Aceştia s-au arătat foarte interesaţi de mutarea promisă. „Am vrut să le aducem la cunoştinţă toate drepturile dar şi obligaţiile pe care le au. Aceştia au fost întrebaţi dacă sunt deacord cu mutarea într-o altă zonă şi urmează să semneze pentru acest acord", a spus Bogdan Gavra, reprezentantul Primăriei în acest demers.

Datele colectate în cadrul acestei acţiuni vor fundamenta proiectele de construire a ansamblelor de locuinţe sociale, proiecte iniţiate de către autoritatea locală.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Principalele obiective ale acţiunii de astăzi au fost evaluarea legalităţii construirii clădirilor şi a locuirii acestora; evaluarea socială a persoanelor, familiilor care locuiesc în zonă - date cantitative necesare proiectării noilor cartiere sociale; iniţierea activităţilor de informare şi consiliere directă cu privire la drepturile, libertăţile şi obligaţiile ce le revin ca persoane sau ca locuitori ai municipiului Baia Mare; responsabilizarea locatarilor locuinţelor impropri, construite neregulamentar pe proprietăţi publice sau private, asupra situaţiei lor prin notificarea stării incompatibile cu reglementările legale şi semnarea unui acord privind intentia de mutare pe baza ofertei de locuire social

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi la Poliţia Rutieră Cluj / Ar fi vizat şeful IPJ, chestorul Mihai Rus

News.ro acum 21 minute
Procurprii DNA fac, luni, percheziţii la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi la Poliţia Rutieră Cluj, într-un dosar în care ar fi vizat şeful IPJ, chestorul Mihai Rus. Acesta şi-ar fi determinat subalternii să nu-i suspende permisul de conducere. P

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum o ora
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

Trei muncitori îngropați de vii. Unul dintre ei a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat

Ziare.com acum 46 minute
Un mal de pământ s-a surpat peste 3 muncitori, la ieșirea din localitatea Tudor Vladimirescu, din Galați. Conform ISU Galați, pompierii au fost alertați prin Dispeceratul 112 despre surparea unui mal de pământ în localitatea Tudor Vladimirescu, la i

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Ciolacu a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sacii cu voturi de la BES Sectorul 1 /Ce face acest guvern, un atentat la democraţie şi la valorile statului de drept/ Precizările Jandarmeriei - VIDEO

News.ro acum 50 minute
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută funcţia cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, acesta proclamându-şi deja victoria, afirmă luni că liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a dat ordin să vină Jandarmeria să ridice şi să distrugă sa

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Valul de căldură se extinde în România: disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale. Anunţul ANM

Mediafax acum 58 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni două coduri galbene în care avertizează că, în mare parte a României, disconfortul termic va fi ridicat, iar nopţile vor fi tropicale. În Capitală, indicele temperatură umezeală se va apropia de pr

Cod galben de caniculă în jumătate de țară. Județele sub influența unui intens val de căldură

Ziare.com acum 23 minute
Meteorologii au emis avertizare de caniculă şi disconfort termic pentru mai multe judeţe ale ţării. Avertizarea este valabilă luni, 17 iunie, şi marţi, 18 iunie. ”Pe parcursul zilei de luni, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi local în Do

Răspunsul Jandarmeriei pentru Clotilde Armand, care acuză că Jandarmeria distruge voturi

Mediafax acum o ora
„Încă o dată, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei nu gestionează, sub nicio formă, materiale electorale”, precizează Jandarmeria. „Totodată, unitatea noastră, prin atribuţiile specifice şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 33 din 2007 (

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°