Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul Regelui

Publicat in Observator Cultural, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Din noianul de evenimente care au populat spaţiul public în anul care tocmai s-a încheiat, s-a detaşat un moment unic în România postdecembristă. A fost anul în care Regele Mihai a sărbătorit 90 de ani de viaţă. Dar, înainte de toate, pentru că Regele s-a întors în Parlamentul Romåniei după 64 de ani (dintre care 50 de ani petrecuţi în exil, între 1947 şi 1997) şi, invitat fiind, la iniţiativa a doi lideri liberali (Călin Popescu Tăriceanu şi Puiu Haşoti), cu toată opoziţia unei bune părţi a Partidului Democrat, s-a adresat naţiunii. Sigur, există momente „regale“ de după 1989 pe care nu le putem neglija sau trece cu vederea: vizita din 1992, reîntoarcerea în ţară sau desemnarea Principesei Margareta ca moştenitor al drepturilor dinastice (1997), turneele pro-NATO (1997 şi 2002), întîlnirea cu Ion Iliescu (2001) etc. Probabil că niciodată nu s-a vorbit însă atît de mult în istoria noastră postcomunistă despre Casa Regală ca în 2011. O Casă Re-gală nedomnitoare, dar care a întreprins în anul care s-a încheiat nu mai puţin de 13 vizite externe şi sute de angajamente publice pentru susţinerea intereselor României, fără vreun sprijin financiar din bani publici. Discursul din 25 octombrie 2011 a fost, peste toate, o lecţie de tact, de stil, de comportament public. Despre speech s-a vorbit mult şi cu patimă, şi de o parte, şi de alta. Totodată, au existat, şi era anormal să nu fie, şi indivizi care au întors spatele acestui eveniment. Dar nu poţi să nu observi că un asemenea moment (alături de alte evenimente organizate admirabil de Casa Regală pe tot parcursul anului 2011, care au culminat cu şedinţa solemnă de la Palatul Parlamentului şi, în aceeaşi zi, un spectacol la Opera Naţională la care au participat membri ai familiilor regale europene şi reprezentanţi ai elitei romåneşti) a dat peste cap percepţia publică despre leadershipul politic. Un sondaj IMAS realizat

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 9 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 7 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 11 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 4 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 9 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 6 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 10 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 11 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 7 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°