Lucrători din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Dâmboviţa, au probat activitatea infracţională a unei grupări din Târgovişte, ai cărei membri au acţionat, în cursul anului 2011, pentru racolarea, găzduirea şi exploatarea sexuală a mai multor tinere, printre care şi o minoră, în vârstă de 17 ani.
În fapt, cei doi bărbaţi din cadrul grupării racolau tinere din rândul familiilor dezorganizate cu o situaţie familială precară, profitând de vulnerabilitatea acestora, pe care ulterior, cu sprijinul celor două femei din grupare, le găzduiau în Târgovişte şi le obligau să practice prostituţia, ameninţându-le cu acte de violenţă. Totodată, pentru a se asigura că nu fug, acestea erau supravegheate în permanenţă, atât în apartamentele în care erau găzduite, cât şi în locaţiile în care erau duse pentru a întreţine relaţii sexuale cu clienţii.
În data de 12 ianuarie 2012, Tribunalul Dâmboviţa, la propunerea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T, a emis mandate de arestare pentru 29 de zile pentru cei patru inculpaţi, în sarcina acestora reţinându-se infracţiunile de constituire a unei grupări infracţionale şi trafic de persoane.
Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.
Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!