Aflat în plin scandal de rasism, John Terry (foto, 31 de ani), fundaşul lui Chelsea, pare să aibă şi dificultăţi financiare. El şi-a ipotecat pentru a patra oară locuinţa de 2,8 milioane de euro din Surrey, datoria fotbalistului ajungând acum la 200 la sută din valoarea iniţială a achiziţiei! Presa din Anglia sugerează că Terry ar avea probleme cu datoriile de la jocurile de noroc.
Plătit cu 200.000 de euro săptămânal de Chelsea, John Terry apelează la bănci pentru a-şi rezolva problemele financiare! După ce în 2003 a achitat 2,8 milioane de euro pe locuinţa sa din Oxshott (Surrey), Terry şi-a ipotecat imobilul de nu mai puţin de patru ori în ultimii opt ani, ajungând la o datorie de 5,5 milioane de euro. El a ridicat însă semne de întrebare prin mişcarea din iunie 2009, când a ipotecat casa soacrei sale (pe care tot el a cumpărat-o), în aceeaşi zi în care semna cea de-a treia ipotecă a propriei sale locuinţe. Presa din Albion speculează că "ingineriile financiare" ale lui Terry au ca scop achitarea unor datorii la jocurile de cărţi, deşi varianta oficială spune că fotbalistul doreşte să construiască un cartier de lux în Londra!
Pentru a obţine mai multe lichidităţi, Terry şi-a scos casa la vânzare pentru 6,8 milioane de euro, dar niciun cumpărător nu s-a arătat interesat. Pe de altă parte însă, impresarul lui Terry neagă probleme financiare ale jucătorului, despre care spune că "deţine un portofoliu impresionant de proprietăţî în Regatul Unit şi în afara acestuia".
Aflat în plin scandal de rasism, John Terry (foto, 31 de ani), fundaşul lui Chelsea, pare să aibă şi dificultăţi financiare. El şi-a ipotecat pentru a patra oară locuinţa de 2,8 milioane de euro din Surrey, datoria fotbalistului ajungând acum la 200 la sută din valoarea iniţială a achiziţiei! Presa din Anglia sugerează că Terry ar avea probleme cu datoriile de la jocuri