Echipa de voluntari a proiectului \"O şansă copilului de la ţară\" a stat de vorbă cu Andreea Bălălău, copilul care i-a emoţionat până la lacrimi.

Doi ochi superbi, dar goi ne priveau dintr-un pătuţ. O fetiţă frumoasă încerca să ne deşluşească chipurile în întunericul care o învăluie de când se ştie. Familia Bălălău trăieşte în comuna Brezoaele din Dâmboviţa. La capătul ultimei uliţe din sat, tatăl, bunica şi cei doi copii îşi duc zilele într-o căsuţă simplă, dar îngrijită.

Pe Andreea, fata cea mare, am găsit-o acasă, în vacanţa de Crăciun. Are 11 ani, dar greutăţile vieţii au maturizat-o mai devreme. Plină de viaţă şi foarte vorbăreaţă, nu a avut nicio reţinere faţă de noi atunci când am rugat-o să ne împărtăşească povestea ei.

"A vedea", un verb inexistent pentru fetiţa de 11 ani

Andreea este nevăzătoare încă din naştere, iar în legătură cu acest lucru nu se mai poate face nimic. Nervii oculari îi sunt atrofiaţi. Pentru ea "a vedea" este un verb inexistent. Nu a cunoscut niciodată culorile, nu a văzut niciodată soarele sau zăpada, nu ştie cum arată o floare. Oare cum şi-o închipui un mac după pipăit? Ar da orice să poată vedea lucruri, pe care multă lume le consideră banale.

"Nu pot să îmi imaginez cum arată oamenii. Dar în visele mele totul este foarte colorat", ne spune cu vocea tremurândă Andreea. Fiecare pas este o necunoscută, dar fata este pregătită pentru orice.

Învaţă la Şcoala pentru deficienţi de vedere din Bucureşti, iar în timpul săptămânii, internatul "Neghiniţă" îi serveşte drept casă.

La şcoală a învăţat să citească în alfabetul Braille şi să scrie cu ajutorul unei maşini speciale. Însă venitul extrem de mic al familiei nu poate acoperi costurile unei astfel de maşini personale şi nici cărţi în Braille.

Tatăl suspină cu lacrimi în ochi. "Doamne ajută că nu treb