Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recordurile anului 2011 pe piaţa de artă. GALERIE FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Anul care a adus cele mai multe recorduri pentru Nicolae Grigorescu s-a încheiat cu un record absolut: În iatac sub penelul lui Tonitza. Tipic pentru vremuri de criză financiară, când banul se înmulţeşte mai degrabă prin investiţii discrete iar în imperiul artei capodoperele cresc mereu în valoare. Preţurile de top au urcat încă din primăvară peste 200.000 de euro şi au ajuns în decembrie la 290.000 de euro. În zona oficială, Artmark anunţă vânzări de 10,63 milioane de euro pe o piaţă pe care a adunat un total de 13,7 milioane de euro, dar tudor-art.com, care monitorizază întreaga piaţă oficială, anunţă vânzări şi mai mari, de peste 14,5 milioane de euro. Tot tudor-art.com a înregistrat 3004 lucrări de artă cumpărate, deşi oferta a fost de aproape 7.000 de piese semnate de 1.319 artişti. Doar 735 au fost preluaţi de colecţionari, semn că piaţa este încă extrem de selectivă. Cea mai stranie "selecţie" este avansul tot mai semnificativ al casei Artmark (peste 75% din vânzările prin licitaţii), în timp ce concurenţa, bucureşteană, cu vechime, la fel de bine expertizată de artişti, analişti şi experţi, punctează cu 11% prin Goldart şi 9% prin Alis. La Artmark, adjudecările sunt de peste 90%, iar la Goldart, Alis, Monavissa, Quadro Cluj etc., disponibilitatea lucărilor este mai mare în timp, iar vânzările pot fi şi directe, postlicitaţie.

Tonitza, care are recordul momentului (vezi articolul "Tonitza superstar" din Ziarul de duminică nr. 51), a adunat şi mai multe refuzuri importante: "Fetiţă plângând", în noiembrie şi "Pescar cu barca la malul mării", în decembrie... În cantităţi, Tonitza şi-a doborât propriul record o singură dată şi a avut 15 picturi adjudecate, majoritatea lucrări excepţionale. Grigorescu, în schimb, s-a autoconcurat în aproape fiecare licitaţie, a avut 24 de adjudecarări - fapt fără precedent probabil de la expoziţiile deschise în timpul vi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 7 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 5 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 3 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 7 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 11 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 8 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°