"Google este tatăl meu/ de la el am învăţat cum se face/ nodul la cravată// am apelat la el/ de mai multe ori într-o singură zi/ decât la tata în toată viaţa mea". Greu de găsit, în poezia ultimilor ani, un anthem mai percutant pentru descrierea tinerei generaţii lăsată singură acasă în grija Internetului (şi îmi imaginez deja că, pe canalele lui, aceste versuri vor face carieră).
Andrei Dósa, căci el e autorul rândurilor de mai sus, debutează la Tracus Arte cu un volum excelent, făcut parcă să compenseze criza de debuturi semnificative din ultimii ani. Alături de "Divina tragedie" a Medeei Iancu, dar într-un cu totul alt registru, "Când va veni ceea ce este desăvârşit" (onorat recent cu premiul Iustin Panţa al revistei "Euphorion") trebuie trecut neapărat, o spun din start, la capitolul mari reuşite ale anului 2011.
De la "Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână" sau "Cântece excesive", primele două volume ale lui Dan Sociu, n-avem în poezia mai recentă un volum mai reuşit în sfera "tranzitivului", a "banalului" sau a "autobiograficului" (deşi, cu excepţia lui Ştefan Manasia, Claudiu Komartin, Radu Vancu sau Dan Coman, mai toţi poeţii semnificativi din ultimii ani au vizat-o). La fel ca Sociu, Dósa are deja ştiinţa de a face din mărunţişuri greu de decupat din noianul de amănunte ale zilei nişte evenimente personale. Afirmaţia e de tot banală, însă ea exprimă poate cel mai corect fizionomia acestei poezii. O seară cu părinţii ("nişte idoli de piatră/ sculptaţi în fotolii"), o masă obişnuită însă întotdeauna tensionată pentru că "niciunul dintre noi nu suportă/ să fie văzut mâncând", o expediţie în bucătărie "în timp ce mama/ frământă aluatul/ până se face un obraz rotund de copil", sau o discuţie de la distanţă cu tatăl ("Tata îmi scrie:/ să vii acasă, că niciodată nu ştiu/ câtă pâine să cumpăr") dau seama de capacitatea tânărului poet de a
