Până de curând respectată şi admirată, cântăreaţa Beyonce a devenit sursă de batjocură. Mai mult sau mai puţin intenţionat. Cea mai recentă dovadă vine din Australia, unde o specie de muscă a primit numele vedetei.
Posteriorul muştei, o specie rară ce trăieşte doar în nordul Australiei, i-a trimis pe cercetători cu gândul spre cel al faimoasei cântăreţe americane. E amplu şi are o nuanţă de bronz-auriu. Aşa că australienii au botezat insecta după numele artistei. I-au spus Scaptia beyoncee şi au declarat-o diva muştelor.
Poate că ineditul botez nu a fost o încercare de a face haz pe seama cântăreţei. Nu acelaşi lucuru se poate spune despre un gest recent al rapperului 50 Cent. A trucat o fotografie, punându-şi chipul peste imaginea unui bebeluş. Aluzie clară la venirea pe lume a bebeluşului lui Beyonce şi al cântăreţului Jay Z, cu care 50 Cent nu e în cele mai bune relaţii.
Glumele au început să o vizeze pe Beyonce după ce în presă au apărut detalii despre naşterea fetiţei Blue Ivy şi despre cadourile pe care micuţa le-a primit deja. Printre ele, un balansoar din aur şi un scaun cu diamante.
Până de curând respectată şi admirată, cântăreaţa Beyonce a devenit sursă de batjocură. Mai mult sau mai puţin intenţionat. Cea mai recentă dovadă vine din Australia, unde o specie de muscă a primit numele vedetei.
Posteriorul muştei, o specie rară ce trăieşte doar în nordul Australiei, i-a trimis pe cercetători cu gândul spre cel al faimoasei cântăreţe americane. E amplu şi are o nuanţă de bronz-auriu. Aşa că australienii au botezat insecta după numele artistei. I-au spus Scaptia beyoncee şi au declarat-o diva muştelor.
Poate că ineditul botez nu a fost o încercare de a face haz pe seama cântăreţei. Nu acelaşi lucuru se poate spune despre un gest recent al rapperului 50 Cent. A trucat o fotograf