Presedintele Traian Basescu a anuntat vineri seara ca cere Guvernului retragerea legii Sanatatii. Presedintele a invocat drept motiv opozitia sistemului. Pe de alta parte a incercat sa apere legea sustinand ca aceasta raspundea cresterii alarmante a cheltuielilor bugetare destinate sa acopere deficitul asigurarilor de sanatate. Am incercat, cu o zi inaintea iesirii publice a presedintelui, sa oferim cateva argumente, deloc exhaustive, in favoarea ideii ca principala deficienta a legii a fost ca rata tocmai obiectivul enuntat de presedinte.

Ar cam fi timpul ca preşedintele să renunţe să mai invoce „somităţile‘‘ care au redactat noua lege a Sănătăţii. Pe de o parte că recursul la argumentul autorităţii este un truc ieftin, iar pe de alta, că „somităţile‘‘ amintite - medici eminenţi, nu ne îndoim - nu au, din nefericire, nici un fel de competenţă în ceea ce contează cu adevărat în această dezbatere despre privatizarea serviciilor medicale: Piaţa. Domnii doctori nu par să aibă nici cea mai mică idee despre ce este cu adevărat capitalismul şi cum funcţionează el.

Ne grăbim să precizăm dintru început că modelul românesc de privatizare nu se pune la socoteală. În România nu există capitalism decât în măsura în care au venit alţii cu el de-afară. În rest, realitatea românească este mai bine caracterizată de ceea se numea nu demult „economie de pradă‘‘. Esenţa oricărui proces de privatizare nu este sau nu ar trebui să fie „externalizarea‘‘ managementului sau „extragerea‘‘ statului din domenii pe care nu le poate finanţa. Scopul oricărei privatizări ar trebui să fie crearea unei pieţe cu concurenţă cât mai apropiată de perfecţiune pentru că se presupune că o competiţie sănătoasă şi transparentă între producători/furnizori de servicii asigură pe de o parte bunuri şi servicii de calitate, inovaţie etc, iar pe de alta trage preţurile în jos. Într-o piaţă s