Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, „târât” în politică. Tot mai mulţi timişoreni au încredere în el

Publicat in Adevarul, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Cu ocazia practicii de specialitate, studenţii Facultăţii de Socilogie de la Universitatea de Vest din Timişoara au realizat un sondaj de opinie. Printre aspectele vizate de studenţi a fost şi încrederea în persoanele publice din Timişoara. Doi oameni care, cel puţin teoretic, nu ar trebui să aibă tangenţă cu politica, au fost incluşi pe lista cu politicieni de frunte.

Unul din graficele realizate de studenţii de la Sociologie arată „încrederea în personalităţile politice ale judeţului Timiş”. Cele mai multe personaje de pe listă sunt politicieni, dar sunt şi doi „intruşi”: secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari şi prefectul de Timiş, Mircera Băcală. Cel puţin teoretic, cei doi nu ar trebui, conform legii, să aibă legătură cu politica. „A fost o eroare de redactare. Este vorba de personalităţi publice”, a explicat şeful Departamentului de Sociologie, Ioan Păşcuţă.

Cojocari, tot mai credibil

Dincolo de aceste mici erori, studiul realizat de studenţii de la Socilogie arată că, secretarul Ioan Cojocari se bucură de încrederea unui număr tot mai mare de timişoreni. Dacă în 2010, 4,7 la sută dintre timişoreni îi acordau încredere secretarului, în 2011, 6,1 la sută dintre timişoreni şi-au exprimat încrederea în Cojocari. „Probabil că e o greşeală că am fost inclus pe lista cu oameni politici, dar sondajul arată că oamenii au încredere în mine, cu toate că am o presă negativă. Dacă aş fi avut o presă pozitivă probabil m-aş fi bucurat de o încredere mai mare”, a spus secretarul.

Ciuhandu şi Ciuhandu sunt cei mai populari

Studenţii au realizat şi un top al celor mai populare personaje publice din Timiş. În toup popularităţii conduce de departe primarul Gheorghe Ciuhandu, fiind cunoscut de 91,7 la sută dintre timişoreni. Interesant este punctajul obţinut de Ovidiu Ciuhandu, care este pe locul doi în topul popularităţii, cu un procent de 77,1

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°