- Stimate domnule Mircea Vasilescu, aţi făcut o cercetare doctorală finalizată cu teza (şi apoi cu volumul publicat) "Iubite cetitoriule. Lectură, public şi comunicare în cultura română veche" (2001).În ce fel vi se conturează harta socio-culturală cu diferenţele şi, respectiv, asemănările dintre cititorul din ultimul deceniu al ceauşismului şi cititorul de azi?

-Pentru a răspunde de-adevăratelea la această întrebare, ar trebui să avem mai multe date despre "cititorul" din ultimul deceniu al comunismului. Or, nu le avem. Putem doar să-i aproximăm conturul, mai degrabă din propriile experienţe empirice. Ştiu, s-a scris şi s-a exclamat mult (mai ales în anii '90) pe tema "moartea cititorului român" şi s-a tras radical concluzia că "nu se mai citeşte ca înainte". Dar erau mai degrabă lamentări pline de obidă ale unor oameni surprinşi de (totuşi) rapiditatea schimbărilor din societate: explozia presei, pasiunile politice, ciondănelile de tot felul şi altele. Căci, de fapt, cât şi cum se citea înainte? Şi de unde putem afla? Desigur, cei care am trăit acele vremuri ne amintim câteva episoade semnificative. Cărţile bune se puteau cumpăra de la librării doar "pe pile". La Cel mai iubit dintre pămînteni s-a făcut coadă cu noaptea-n cap, la librăria Editurii Cartea Românească. "Pe pile" se cumpărau atunci şi alte cărţi ale unor autori români - Arta conversaţiei de Ileana Vulpescu ori romanele lui Augustin Buzura, de pildă. Şi mai greu era cu puţinele cărţi care se mai traduceau. Shogun a fost un fenomen de masă - cartea se vindea la suprapreţ şi a provocat şi apariţia unei "zicale" în versuri, care o "celebra" alături de o "mare realizare" a industriei socialiste ("Nu e carte ca Shogunu'/ Nici maşină ca Lăstunu'!"). Şi exemplele pot continua. Dar, de fapt, nu ştim cu adevărat cât şi cum se citea. Nu avem cifre şi date despre vânzările de cărţi, nu avem studii