- Cultural - nr. 930 / 13 Ianuarie, 2012 "Munte Athos, Munte Sfant,/ Al doilea Rai pe pamant!/ Pentru cele minunate/ frumuseti nearatate,/ as alcatui cantare,/ Dar nu cred sa fie-n stare/ vreo minte omeneasca/ sau vreo limba sa graiasca./ Moare pe buzele mele/ fara destula putere.// Munte Athos, Munte Sfant,/ Rai ingeresc pe pamant…/ Mantuirea fratilor, / Odihna monahilor,/ Gradinita florilor, / Crang privighetorilor” (poem arhaic athonit). Oricat de mult s-ar fi mirat filosoful Kant de fascinanta bolta cereasca, in fond efemera, crestinul autentic stie ca va veni vremea nestiuta cand vointa Domnului va transfigura Cosmosul intreg sub stralucirea de nedescris a venirii Sale triumfale... Atunci, in fata Lui, a Marelui Judecator, neamurile, in sfarsit dumirite si infricosate, nici nu vor mai considera invierea mortilor ca o minune, caci ce vor vedea cu ochii lor ii va amuti, asa incat pana si ultimul gand ce acum il sfideaza pe Creator se va supune strafulgerat de rusine... Atunci, cand si cea mai adanca taina a sufletului va fi data in vileag, sansa de a scapa din chinurile nesfarsite ale iadului consta in toata milostivirea simtita, gandita, rostita si infaptuita in viata traita aici, pe pamant... Atunci, in balanta Stapanului a toate, se va cantari cu cata credinta, nadejde si dragoste L-am vazut pe Domnul in semeni. Inaintand si mai vartos pe calea cea larga care duce la pieire, strivit de un ras ce deconspira tocmai golul interior si iminenta scrasnire a dintilor in vesnicie, omul contemporan uita de cea mai importanta menire a sa: grija de suflet... Tot mai mult, suflarea lui Dumnezeu se rascoleste in noi si ne facem ca nu ii auzim zbuciumul ce ne cheama la mantuire... Instrainandu-ne astfel de noi insine, renuntam benevol la sacralitate... Aruncam miezul si muscam din coaja! Nu insa asa au facut stramosii nostri, in frunte cu cei mai de vaza domnitori... Cat