n) Undeva, pe plaiurile habotnice ale Moldovei noastre, un creştin şi-a dat obştescul sfârşit într-o biserică. Chiar în timpul slujbei, când popa îndruga verzi şi uscate. Moartea nefericitului n-a impresionat „sfânta” adunare. Nimeni nu s-a sinchisit că un semen s-a prăpădit sub ochii orbiţi de cuminecătura preoţească. În cele din urmă, peste cadavru s-a întins un cearşaf alb, iar liturghia a curs netulburată. Culmea, mortul a stârnit şi invidia câtorva practicanţi de ortodoxism, care, în loc să-l căineze, i-au ochit ursitoarele. Cică „Norocul lui că s-o petrecut în biserică, i-a iertat Domnul păcatele!”. Vasăzică, e o cinste să crăpi sub altar, şi abia acum înţeleg puhoaiele de drept-credincioşi înturmaţi spre amvon. Doar- doar or avea şi ei şansa să fie cosiţi la vecernie şi să li se graţieze astfel greşelile lumeşti…
n) Inchiziţia de tip nou a tăbărât asupra neamului Mamei Omida. Cătuşele au zăngănit pe la palatele cu turnuleţe aurite ale vrăjitoarelor, iar un ţigan deputat le-a pus gând mişelesc. Haladitul ar vrea să le ia tribut pe magie şi să le vâre viclean în nomenclatorul de meserii. „Vicleşuguri şi mişelenii”, a sărit Sultana, a mai guralivă dintre suratele-i de ghioc. Geaba, mascaţii trimişi de vreun Torquemada al stăpânirii le-au şi luat cu duba pe reginele farmecelor albe. Deocamdată, organele de represiune l-au ocolit pe vraciul Aliodor, că vorba aia, e nevoie de flacăra lui violetă la anu’, de câmpul lui bio-magnetic protector. Spectacolul descântătoarelor încarcerate a picat la ţanc pentru cobaii crescuţi cu telecomanda în cuşcă. Păi, cum s-o ratezi pe zăvoranca în rol de agent acoperit (altfel indecent de descoperită)?
Preacurata nu le ceruse balaoacheşelor decât să-l scoată pe dracu’ din ea şi să-i lege de aşternut iubitul, nimic altceva! Răpuşi de şarmul „şantajatei” slobozite de scrupule, procurorii
