Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii şi profesorii vor fi monitorizaţi pe baza unor numere unice de identificare

Publicat in Adevarul, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Fiecare elev, dar şi fiecare profesor, va primi, în perioada următoare, un număr unic de identificare, pe baza căruia vor fi înregistrate într-o aplicaţie informatică orele de la care a lipsit, indiferent că vorbim despre un elev sau despre un profesor, dar şi notele şi calificativele obţinute (asta doar în cazul elevilor).

Potrivit proiectului de standard tehnic postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, o aplicaţie informatică în care se vor introduce aceste date, care ulterior vor fi centralizate - la nivel de şcoală, judeţ şi apoi la nivel naţionale, va fi pusă la dispoziţia unităţilor de învăţământ în perioada următoare.

De altfel, inspectorul şcolar general Ioan Abrudan spune că aplicaţia este deja disponibilă în Sălaj. "Este nevoie, însă, ca la acest soft să se adauge acele echipamente de monitorizare a absenţelor - cartelele de acces în unităţi şi sistemele de citire a cartelelor. Vom încerca să facem rost şi de aceste echipamente cât mai curând posibil. Nu am făcut-o până acum - deşi ele trebuiau să fie funcţionale de al începutul semestrului al II-lea (adică de luni, 16 ianuarie - n.r.) - deoarece am aşteptat ca ministerul să elaboreze acest standard tehnic, necesar dacă vrem ca aceste date să fie compatibile la nivel naţional", ne-a declarat Abrudan.

Pentru fiecare persoană, elev sau cadru didactic se va genera un număr de identificare unic, care va avea 11 poziţii. Prima poziţie va fi ocupată de cifra 1 în cazul elevilor, respectiv de cifra 2, în cazul profesorilor. În dreptul fiecărui număr, o persoană desemnată din fiecare şcoală va înregistra în aplicaţie notele şi absenţele - în cazul elevilor şi absenţele - în cazul profesorilor.

Inspectorul şcolar general mai spune că părinţii vor avea acces la această aplicaţie însă doar pentru a vizualiza datele referitoare la copiii lor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum o ora
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum o ora
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 2 ore
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 6 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 5 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum o ora
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 7 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Județul Brăila a intrat în stare de alertă. Firma de salubritate nu mai ridică gunoiul

HotNews acum 2 ore
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni. Firma ceruse o majorare de aproape 50% a tarifu

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

18°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/25°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/25°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/30°