230 de femei, fiecare luptând, prin mijloacele ei, împotriva ocupaţiei naziste din Franţa. Într-o zi din ianuarie 1943, au fost urcate în tren şi deportate la Auschwitz-Birkenau. De la fete de 16 ani, la bătrâne de 67. De la intelectuale, la eleve şi muncitoare. 49 au scăpat.
A fost singurul grup de femei din Rezistenţa franceză trimis într-un lagăr de exterminare nazist. De regulă, prizonierii politici erau trimişi la Mauthausen-Gusen. Charlotte Delbo, poetă, a scris despre acest drum în "Le convoi du 24 janvier" (Convoiul din 24 ianuarie). Grupul a rămas în memoria lagărului prin faptul că, intrând pe poarta de la Auschwitz, au început să cânte Marseilleza. Una dintre ele, Annette Epaux, urma să intoneze din nou imnul naţional al Franţei când mergea spre camera de gazare.
În ochii mei, veţi vedea sute de mii de ochi holbându-se la voi
Cele mai multe dintre femei erau comuniste şi cu foarte puţină educaţie. Femeile au fost duse la Birkenau, apoi la Raisko şi, după un an, au fost trimise la Revensbruck (lagăr nazist pentru femei).
Charlotte Delbo, împreună cu soţul ei, împuşcat la o lună după arestare, distribuiau materiale împotriva naziştilor şi făceau parte din grupul de rezistenţă adunat în jurul filosofului Georges Politzer.
Marie-Claude Vaillant Couturier (Marie-Claude Vogel), fiica editorului revistei "Vu" a publicat pamflete şi foi împotriva regimului de ocupaţie din Franţa. A fost arestată după ce a căzut într-o capcană întinsă de poliţia franceză unei părţi a Rezsitenţei. Toţi bărbaţii care erau cu ea au fost împuşcaţi, iar ea a fost deportată. A stat la Auschwit 18 luni şi a fost transferată la Ravensbruck în august 1944, a fost eliberată la sfârşitul lui aprilie 1945.
"Uitaţi-vă la mine. Pentru că în ochii mei veţi vedea sute de mii de ochi holbându-se la voi şi în vocea mea veţi auzi sute de mii de voci acuzându-vă",
