Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ramificaţiile scandalului poliţiştilor Vezi singurul constănţean ce apare într-un dosar de tortură

Publicat in Ziua Constanta, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Scandalul dosarului penal în care sunt anchetaţi poliţiştii bucureşteni pentru tratamentele pe care se presupune că le-ar fi aplicat prostituatelor aduce în atenţie, printre altele, o infracţiune mai rar întâlnită în zilele noastre, anume tortura. La Constanţa, de pildă, există un singur proces cu acest obiect, cauza fiind înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Constanţa, iar apoi fiind înaintată Tribunalului.

Actualul Cod penal defineşte tortura ca fiind „fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau de a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane". Fapta este pedepsită cu închisoare de la doi la şapte ani. În prezent, pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa figurează două dosare care au ca obiect „tortura", însă în care este vorba despre aceeaşi cauză. Mai exact, este vorba despre dosarele cu numerele 27436/212/2008 şi 20151/212/2009, ambele procese fiind în stadiul recursului pentru revizuire. Potrivit informaţiilor afişate pe Portalul instanţelor de judecată, procesele au fost deschise de George Ovidiu Vasilescu, acesta solicitând instanţei să constate caracterul politic al pedepselor ce i-au fost aplicate în timpul regimului comunist. În speţă, omul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine era liderul suprem al Hezbollah. Hassan Nasrallah era la conducere de mai bine de 30 de ani, iar predecesorul său a fost ucis tot de Israel

Ziare.com acum 54 minute
Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah confirmă sâmbătă moartea liderului săi Hassan Nasrallah, anunţată de Israel. Hassan Nasrallah era șeful Hezbollah de trei decenii. Liderul mișcării militante șiite islamiste Liban este una dintre cele mai cunosc

Jannik Sinner, dezamăgit de apelul WADA în cazul său de dopaj: „Sunt total surprins!”

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Jannik Sinner (23 de ani, lider ATP) a reacționat după ce .

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 3 ore
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Nicolae Ciucă, către liberalii din județul natal: Sunt convins că vom obţine cele mai bune rezultate la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

HotNews acum 58 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, sâmbătă, cu liberalii din Dolj, exprimându-şi convingerea că formațiunea pe care o conduce va obţine „cele mai bune” rezultate în alegerile de la sfârșitul anului. „M-am bucurat să mă întorc acasă, prin

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 3 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 7 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Motociclist implicat într-un grav accident, în Sinaia. A fost chemat elicopterul SMURD

Ziare.com acum 2 ore
Un motociclist a fost accidentat grav sâmbătă, 28 septembrie, pe DN 1, la Sinaia, în zona Izvorul Rece. La faţa locului a fosct chemat elicopterul SMURD Braşov. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în accident sunt implicate u

Risc crescut de viituri pe mai multe râuri din țară. Hidrologii au actualizat harta. Ce zone ar trebui să evite turiștii

Ziare.com acum 2 ore
Hidrologii au actualizat şi ei sâmbătă, 28 septembrie, avertizarile cod galben şi cod portocaliu şi anunţă risc crescut de viituri până luni. Astfel, potrivit INGHA, Codul Portocaliu este valabil începând de duminică, de la ora 10:00, până luni, la

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 4 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 4 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

29°
sâm.

17°/29°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°