Regele Mihai şi Raed Arafat sunt eroi naţionali, nu dintre cei de carton, cântaţi la serbări sforăitoare, ci dintre cei cu adevărat iubiţi şi respectaţi de oameni.
Faptul că ambii au origini străine arată că românii, spre cinstea lor, nu sunt atât de şovini cum par, şi că ştiu să aprecieze binele care li se face, demnitatea umană şi cinstea, de oriunde ar veni ele. Nae Ionescu distingea cândva, cu un specios spirit paradoxal, între români şi "buni români", incluzând în ultima categorie alogenii, mai ales evreii. Un bun român, zicea el, e un străin de neam împământenit la noi care le face bine românilor. Dar oricât de valoros ar fi el, oricât bine ar face, tot nu va fi privit vreodată ca român adevărat, pentru că va rămâne străin şi sângelui, şi spiritului rasei. Iată că ultimul nostru rege, ca şi medicul Arafat şi mulţi alţi străini stabiliţi la noi (precum Carol Davila, de pildă, cu care povestea medicului din Târgu- Mureş are multe similitudini) sunt totuşi priviţi cu mare respect, ceea ce trimite speculaţiile extremei drepte la lada de gunoi a istoriei.
Nu cred că exagerez sau amestec apele dacă-i apropii unul de altul. Nici nu i-am apropiat eu, de fapt, ci o identică, în ambele cazuri, ieşire umorală a preşedintelui Băsescu, inexplicabilă şi impardonabilă din punctul meu de vedere. Transformarea regelui Mihai, care în numeroase sondaje din ultima vreme s-a impus detaşat ca românul cel mai mare dintre contemporani, într-un trădător al intereselor naţionale, iar acum prezentarea lui Raed Arafat ca "marele duşman" al reformei sănătăţii face să te întrebi dacă preşedintele a epuizat chiar toată lista adversarilor săi, reali sau imaginari, şi nu mai are pe cine să atace. Numai dispariţia oricărui instinct de conservare, ca şi a oricărei consilieri de bun simţ îl poate face pe cineva să atace atât de nesăbuit valorile sigure, luminoase, încă nep