Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expozitie "Eminesciana" la Galeriile Cupola

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Ziua de nastere a poetului Mihai Eminescu va fi marcata de filiala ieseana a Uniunii Artistilor Plastici (UAP) si de Universitatea "G. Enescu" printr-un vernisaj al unei expozitii deosebite. Duminica, de la ora 17, la Galeriile Cupola vor fi prezentate creatiile a peste 120 de artisti care au participat la cea de-a doua editie a Concursului International de Arte Vizuale „Eminesciana". Competitia a fost organizata in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, in cadrul proiectului cu acelasi titlu. Lucrarile expuse pe simezele galeriilor „Cupola" si „N. Tonitza" sint semnate de artisti din 11 judete ale tarii (printre care Timis, Bacau, Galati, Bihor sau Suceava), dar si din strainatate. Manifestarea a reunit cinci participanti din Republica Moldova, trei din Franta, doi din Serbia si cite unul din Anglia, Canada, Belgia si Suedia. „Si in aceasta editie Iasul este reprezentat prin adevarati maestri internationali ai artelor frumoase, prin nume de referinta din artele plastice autohtone, cit si prin confrati din generatia tinara. Prezenta pe simezele Galeriilor «Tonitza» si «Cupola» a majoritatii sectiunilor artistice, deci si a unei mari diversitati de tehnici a permis experimente deosebite. Sursa de inspiratie - creatia eminesciana - , fiind deosebit de generoasa, a asigurat de asemeni transpuneri interesante si abordari originale. Calitatea de exceptie a exponatelor a facut aproape imposibila o ierarhizare, impunind multe nominalizari, diplome de onoare si de excelenta, premii speciale, medalii si trofee", precizeaza Ofelia Hutul, coordonator general al proiectului.

Creatiile vor fi prezentate de criticul de arta Valentin Ciuca si de Constantin Tofan, presedintele UAP Iasi. La Galeriile „Cupola" expozitia poate fi vizitata pina pe 29 ianuarie, iar Galeriile „N. Tonitza" asteapta vizitatori pina pe 31 ianuarie. Ziua de nastere a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 56 minute
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 38 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 24 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°